– Șoferul unei „Dacii” a pierdut controlul volanului și a intrat pe constasens, izbind un „Opel”, condus regulamentar de o tânără din Rădăuți
– O minoră în vârstă de 17 ani a ajuns la spital, după ce șoferul unui „VW Sharan” s-a oprit cu mașina într-un cap de pod
O minoră în vârstă de 17 ani și o tânără de 22 de ani au fost victimele unor evenimente rutiere, petrecute duminică dimineață, din cauza inconștienței unor indivizi care s-au urcat la volan, deși au consumat băuturi alcoolice înainte. În jurul orei 6:00, pe raza comunei Marginea, Cristi T., în vârstă de 33 de ani, din municipiul Rădăuți (angajat al Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Suceava), se afla la volanul unui autoturism „Dacia”. La un moment dat, din cauza vitezei, într-o curbă periculoasă la stânga, tânărul a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și s-a izbit lateral de un „Opel”, condus regulamentar, din sens opus, de Maria U., 22 de ani, tot din Rădăuți. Din fericire, tânăra s-a ales cu leziuni ușoare, în urma coliziunii, cele două mașini suferind importante pagube materiale. Pus să sufle în alcooltestul polițiștilor de la Circulație, șoferul „Daciei” a fost depistat cu o alcoolemie de 0,42 în aerul expirat, fiind dus la spital pentru recoltarea probelor biologice. La aproximativ aceeași oră, de data aceasta în interiorul comunei Horodnic de Sus, un bărbat din comuna Gălănești (Ilarion B., 38 de ani), a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat cu „VW Sharan” pe care îl conducea, într-un cap de pod. În urma impactului, Mihaela H., de 17 ani, din municipiul Rădăuți, pasageră pe bancheta din spate, a fost rănită ușor, necesitând pentru vindecare aproximativ 10 zile. Alcooltestul polițiștilor a indicat în cazul șoferului de pe VW Sharan o alcoolemie de 0,08 miligrame la litru în aerul expirat.





