Social

Două surori luate de stat, după ce au fost abandonate de mamă



Două surori, în vârstă de 4 luni și 2 ani, au fost luate de stat, prin măsură de plasament în regim de urgență, după ce au fost abandonate de mamă. Fetițele provin dintr-o relație de concubinaj.
Directorul adjunct al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, Florin Tărnăuceanu, ne-a spus că cel care a cerut ca fetițele să fie crescute de stat a fost tatăl minorelor. „Starea de sănătate a tatălui este una precară, acesta fiind imobilizat la pat. Bărbatul se află în imposibilitatea de a se ocupa de creșterea și îngrijirea copiilor săi, și pe fondul unei sărăcii accentuate, motiv pentru care a solicitat plasamentul fetițelor în sistemul nostru de protecție”, ne-a explicat Tărnăuceanu.
Dați al stat, la cererea mamei
În această lună, alți doi frați, unul în vârstă de 3 ani, celălalt în vârstă de 7 luni, au avut nevoie de o măsură de protecție. În acest caz, mama, reprezentantul legal al copiilor, și-a exprimat acordul pentru ca minorii să ajungă în sistemul de protecție a copilului. „Situația acestor copii era în atenția instituției noastre și a serviciului de asistență socială din cadrul primăriei localității de domiciliu de mai mult timp. Pentru că mama micuților părăsea frecvent locuința, minorii rămâneau în grija bunicilor materni, care nu făceau față cerințelor nepoților.
Mama copiilor a fost responsabilizată în repetate rânduri, cu privire la obligațiile părintești pe care le are, însă, în decursul lunii iulie, aceasta și-a dat acordul ca minorii să fie plasați la un asistent maternal profesionist”, a completat Florin Tărnăuceanu.



Recomandări

Mama lui Rareș Tomache, tânărul sucevean care a suferit un accident grav în Indonezia, apel disperat: „Nu avem cu ce achita spitalizarea lui Rareș”

Mama lui Rareș Tomache, tânărul sucevean care a suferit un accident grav în Indonezia, apel disperat: „Nu avem cu ce achita spitalizarea lui Rareș”
Mama lui Rareș Tomache, tânărul sucevean care a suferit un accident grav în Indonezia, apel disperat: „Nu avem cu ce achita spitalizarea lui Rareș”