Două surori gemene și părinții lor, toți în rasă monahală

O bună parte a unei familii din Marginea a renunțat la bucuriile și necazurile vieții laice și a ales să-și ducă viața dincolo de zidurile mănăstirilor.
Două surori gemene și părinții lor au îmbrăcat rasa monahală, iar una dintre fete este, la 47 de ani, stareța Mănăstirii Dragomirna. Stareța Heruvima păstorește 50 de maici, printre care se află atât mama, cât și sora ei, maica Serafima.
Tatăl lor este călugăr la Mănăstirea Putna și în viața „civilă” au rămas doar două surori din întreaga familie.
Prima care a venit la mănăstire a fost maica Serafima. „Sunt aici din 1982. Lucram la fabrica de sticlă și am simțit că asta vreau să fac, să intru la mănăstire. Am venit, am făcut cerere, dar prima dată m-au refuzat. Abia după vreo 3 ani m-au primit, iar noviciatul a durat câțiva ani buni”, își amintește maica Serafima.
Sora ei era contabilă și, la un an după ce maica Serafima a fost acceptată la mănăstire, a urmat-o pe același drum.
„De mică spuneam că vreau să merg la mănăstire, când mă întreba cineva ce vreau să mă fac atunci când voi fi mare. Cu munca am fost învățată de acasă, nu mi-a părut niciodată rău că am venit și nici nu mi s-a părut greu”, ne-a spus stareța Heruvima.
Mână de fier în mănușă de catifea
Spre deosebire de sora ei, maica Heruvima n-a stat întotdeauna la Dragomirna. La începutul anului 1991 a plecat la o stăreție ortodoxă din Ierusalim, mai mult pentru a scăpa să fie numită stareță la Probota. A stat 3 ani, dar în 1994, când s-a întors, „mandatul” de stareță la Probota o aștepta.
La această mănăstire începuseră lucrările de restaurare, activitatea trebuia coordonată și astfel, vreme de 6 ani, a fost „sub ascultare”.
În 2000 a venit la mănăstirea de care a fost atât de legată și din 2001 este stareță la Dragomirna, aleasă de maici și confirmată de IPS Pimen.
Din mănăstire a urmat și cursurile Facultății de Teologie și încurajează maicile tinere să-și continue studiile. Este extrem de deschisă și prietenoasă, deși conduce cu mână de fier activitatea economică a obștii mănăstirești.
Stă într-o chilie doldora de cărți religioase, de artă și istorie, decorată cu covoare și icoane făcute în mănăstire. Vocea plăcută, blândețea cu care vorbește și zâmbetul permanent care îi însoțește spusele fac din maica Heruvima unul dintre cei mai plăcuți interlocutori.
Mai spune că nu s-a îndoit niciodată că a făcut cea mai bună alegere atunci când a decis să-i slujească lui Dumnezeu.