Procesul de reorganizare a sistemului spitalicesc din România, care face parte din strategia Ministerului Sănătății de eficientizare a acestui sector, cuprinde și județul Suceava, unde două spitale ar putea fi comasate, iar un al treilea ar urma să fie transformat în cămin de bătrâni.
Potrivit propunerii înaintate joi Prefecturii Suceava de directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, dr. Ludovic Abiței, Spitalul de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc ar trebui să treacă în componența Spitalului Municipal, iar Spitalul de Psihiatrie Cronici Siret în componența Spitalului Orășenesc, în timp ce Spitalul de Boli Cronice Solca ar urma să devină cămin de bătrâni.
Poziția conducerii Direcției de Sănătate Publică Suceava
Propunerea DSP de unificare a spitalelor din Câmpulung Moldovenesc și Siret a venit după ce conducerea acestei instituții a analizat mai multe variante și a ajuns la concluzia că este greu pentru primăriile localităților respective să susțină financiar câte două unități spitalicești. „Un oraș nu poate să susțină două spitale”, a spus doctorul Ludovic Abiței, cu precizarea că această măsură nu va însemna o reducere a numărului de posturi, ci doar a funcțiilor de conducere, prin dispariția unor directori.
Referindu-se la transformarea Spitalului de Boli Cronice Solca în cămin de bătrâni, șeful DSP Suceava a ținut să precizeze că măsura nu îi va afecta pe pacienți, întrucât situațiile deosebite vor fi redirecționate către Spitalul Municipal Rădăuți. „Cei din Solca își vor schimba comportamentul. Acolo erau doar două secții cu patologie apropiată, respectiv Interne și Pneumologie, și era asigurată o singură linie de gardă. Mai sunt multe detalii de stabilit, dar sigur este că toate cazurile deosebite vor putea fi internate la Rădăuți”, a comentat Abiței.
Soarta celor trei spitale ar putea fi decisă până în martie
Spitalul de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc a devenit unitate independentă cu personalitate juridică în iulie 1999, când printr-un ordin al Ministerului Sănătății s-a transformat din Secție de Psihiatrie a Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc în unitate spitalicească. Această unitate este singura din județ care funcționează cu singură specialitate, în domeniul psihiatriei. Spitalul de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc dispune de 80 de paturi și acordă asistență psihiatrică populației din zonele arondate municipiilor Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului și Vatra Dornei, dar și populației din restul județului Suceava sau din alte județe.
Spitalul de Psihiatrie Cronici Siret a fost înființat ca unitate independentă cu personalitate juridică în iunie 2003, prin ordin al Ministerului Sănătății, și dispune de 200 de paturi. Spitalul de Boli Cronice Solca este o unitate cu personalitate juridică care asigură servicii medicale preventive, curative, de recuperare și triaj urgențe prin camera de gardă. Acest spital dispune de 80 de paturi.
Propunerea de reorganizare a celor trei spitale din județ, care vizează reducerea cheltuielilor de întreținere, a fost transmisă vineri, spre aprobare, Ministerului Sănătății. Totuși, măsura nu va fi pusă în practică decât printr-o hotărâre de Guvern. Soarta spitalelor respective ar putea fi decisă până în luna martie.
Măsuri de austeritate
Două spitale din județ ar putea fi comasate, iar un al treilea ar urma să fie transformat în cămin de bătrâni
