Orchestra Filarmonicii din Botoșani a susținut ieri două spectacole pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, în fața unui public numeros și foarte tânăr, majoritatea elevi din clasele I-IV, de la ora 11:00, și V-VIII, de la ora 13:00.
Deși gălăgioși și cam neastâmpărați, micii melomani s-au lăsat conduși de „Muzica și bucuriile iernii”, acesta fiind și numele concertului-lecție, al cărui moderator a fost Ioan Țurcanu, consultant artistic al Filarmonicii Botoșani.
Ioan Țurcanu a făcut apel la public, în repetate rânduri, să facă liniște, pentru a putea începe spectacolul. El le-a vorbit elevilor despre fiecare piesă muzicală interpretată de artiștii botoșăneni, sub bagheta dirijorului Mihail Secikin. Concertul a debutat cu suita „Furtuna de zăpadă” (Troica), de Gh. Sviridov, urmat de valsul „Patinatorii”, de E. Waldteufel, moment în care, câțiva elevi întârziați, au „patinat” pe lângă scenă, pentru a-și găsi un loc în sala de spectacol.
În program au urmat: J. Strauss: Polca: Tren de plăcere, J. Strauss: Polca Cucul, D. Șostakovici: Valsul II din Suita nr. 2 pentru orchestră de estradă, J. Strauss: Polca Annen, Jz. Strauss: Polca Feuerfest, L. Anderson: A Christmas Festival, J. Strauss-tatăl: Marșul lui Radetzky. După fiecare piesă muzicală, publicul i-a răsplătit pe artiști cu aplauze. Consultantul artistic al Filarmonicii Botoșani, Ioan Țurcanu, a precizat că, poate, copiii nu sunt mulțumiți încă de „bucuriile iernii”, dar, cu siguranță, au fost fericiți de muzica pe care le-au oferit-o artiștii botoșăneni, în cadrul concertului.