La Colegiul „Samuil Isopescu”

Două profesoare au depus plângeri penale împotriva directorului, pentru a-și încasa sporurile stabilite de instanță

Cele două profesoare de la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” din Suceava care aveau de încasat drepturile salariale ce le-au fost refuzate de conducerea școlii, caz care a fost semnalat de Monitorul de Suceava într-un număr de luna trecută, au intrat în posesia banilor la patru luni după ce și-au câștigat drepturile în instanță, la puțin timp după ce au depus plângeri penale împotriva actualului director al școlii.
Profesoarele de specialitate Otilia Andrieș și Ionela Violeta Grădinaru s-au adresat cu plângeri penale Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, după ce au constatat că li se refuză sistematic achitarea drepturilor stabilite de instanță.
Dosarul penal pare să fi dus la găsirea imediată a banilor, directorul Amalia Popescu convocând Consiliul de Administrație al unității de învățământ, iar problema fiind rezolvată imediat.
Așa se face că pe 10 august cele două cadre didactice și-au găsit în conturi sumele de 1.090 de lei, în cazul Otiliei Andrieș, respectiv 447 de lei, în cazul Ionelei Grădinaru, drepturile salariale brute care, a stabilit instanța, le-au fost refuzate.
Chemate la ore sâmbăta fără voia lor și fără sporul prevăzut de Codul Muncii
Toată povestea din acest caz a început în anul școlar 2011-2012. Atunci, în urma deciziei conducerii școlii, cele două cadre didactice au efectuat orele de practică din programă în zile libere, Otilia Andrieș în opt zile de sâmbătă, iar Ionela Grădinaru în cinci zile de sâmbătă.
La vremea respectivă, director al școlii era Michaela Melinte, iar cele două au fost puse de aceasta în fața faptului împlinit. Mai mult, li s-a comunicat că nu sunt bani pentru plata orelor suplimentare.
Sindicatul Salariaților din Învățământul Preuniversitar Suceava, din care fac parte cele două profesoare, a deschis acțiune în instanță, la Tribunalul Suceava. Tribunalul și apoi Curtea de Apel Suceava au admis acțiunea sindicatului.
Conform deciziei magistraților, rămasă definitivă în aprilie 2013, „pârâta”, Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu”, „este obligată la plata în favoarea reclamantelor a unui spor de 100% pentru orele suplimentare lucrate pe parcursul anului școlar 2011-2012”.
Petru Vasile Gorea, președintele Sindicatului Salariaților din Învățământul Preuniversitar Suceava, care s-a ocupat de acțiunea în instanță pentru plătirea drepturilor salariale, a explicat că situații de acest gen nu sunt singulare, iar cadrele didactice au de partea lor prevederile clare ale Codului Muncii.

Recomandări

Sindicaliștii din învățământul sucevean cer directorilor de școli și inspectorilor să fie „de partea corectă a baricadei” și să le susțină protestele

43 de posturi de conducere pentru școlile sucevene au rămas vacante și după a doua sesiune a concursului pentru directori și directori adjuncți

Procentul de promovabilitate la concursul pentru ocuparea unui post de director școlar a rămas același și după contestații: 68,29%