Roșiori

Două persoane rănite au ajuns la spital, în urma coliziunii dintre un autoturism și un camion

Autoturismul Renault a fost proiectat în afara parții carosabile

Un bărbat și o femeie au ajuns vineri după-amiază la spital, pentru a primi îngrijiri medicale, în urma unui accident petrecut în zona localității Roșiori din comuna Forăști. Impactul a avut loc înainte de ora 16.00, pe DN 2, între un autoturism Renault și un autocamion pentru transport material lemnos, fără încărcătură.
În cele două vehicule se aflau trei persoane, șoferul autocamionului și alte două în autoturism, un bărbat și o femeie. În urma coliziunii, femeia a rămas încarcerată între fiarele autoturismului, la fața locului acționând pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Fălticeni, care au acționat cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, beneficiind în același timp de sprijinul unui echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Suceava. După extragerea victimei din interior, aceasta a primit primele îngrijiri medicale la fața locului, fiind apoi transferată la spital. De îngrijiri medicale a avut nevoie și bărbatul din autoturism, care a ajuns și el la Centrul de Primire Urgențe al Spitalului Municipal Fălticeni, ambii răniți fiind conștienți și cooperanți. Polițiștii ajunși la fața locului au demarat cercetările, în cadrul unui dosar penal deschis pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Camionul implicat în accident, la Roșiori

În urma impactului puternic, o femeie a rămas încarcerată în autoturismul Renault

Victimele accidentului au fost transportate la spitalul din Fălticeni
Victimele accidentului au fost transportate la spitalul din Fălticeni
Autoturismul Renault a fost proiectat în afara parții carosabile
Autoturismul Renault a fost proiectat în afara parții carosabile

Recomandări

Individul care a sărit cu drujba la polițiști și a fost împușcat în mâini, mutat din spital în arest la domiciliu

Șoferi băuți, cu mașinile proptite în stâlpi și garduri. Unii au refuzat să dea probe de sânge la spital