Două persoane din Mediaș, județul Sibiu, soț și soție, au fost reținute după ce și-ar fi determinat, prin constrângere, fiicele, în vârstă de 19, respectiv 20 de ani, să se prostitueze, obținând astfel bani și bunuri, transmite corespondentul MEDIAFAX, citând surse din cadrul Poliției Sibiu.Potrivit unui comunicat transmis, joi, de Poliția Sibiu, două persoane din Mediaș, județul Sibiu, au fost reținute de polițiști sub suspiciunea săvârșirii infracțiunii de proxenetism.”În data de 16 noiembrie, în baza datelor și informațiilor deținute, polițiștii Serviciului Investigații Criminale Sibiu au desfășurat în municipiul Mediaș o acțiune pentru destructurarea unei grupări infracționale cu preocupări în sfera proxenetismului, grupare ce acționa pe raza municipiului. În fapt, cercetările derulate de polițiștii de la investigații criminale au evidențiat faptul că în perioada anilor 2015 – 2016, un bărbat în vârstă de 44 de ani și o femeie în vârstă de 43 de ani, ambii domiciliați în municipiul Mediaș, au determinat, uneori prin constrângere, mai multe tinere din municipiul Mediaș să practice prostituția în favoarea lor, obținând în acest fel sume de bani și alte foloase”, se arată comunicatul de presă al Poliției Sibiu





