Fără control

Două persoane au fost rănite, după ce o mașină a intrat pe contrasens

Două persoane au fost rănite, după ce un șofer a intrat cu mașina pe contrasens
Două persoane au fost rănite, după ce un șofer a intrat cu mașina pe contrasens

Două persoane au fost rănite după ce autoturismul condus de un șofer de 33 de ani a fost scăpat de sub control și a intrat în coliziune cu mașina în care se aflau acestea.
Accidentul s-a petrecut luni după-amiază, în jurul orei 17.30, în timp ce un bărbat de 33 de ani din comuna Șcheia conducea un autoturism pe strada Dr. Marcean Viorel din localitate. La un moment dat, bărbatul a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus din sens invers de către un tânăr de 24 de ani. În urma impactului, un bărbat de 52 de ani din mașina lovită a fost grav rănit, iar o tânără de 21 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale. Bărbatul a fost transportat la spital de către un echipaj al ambulanței, medicii diagnosticându-l cu o fractură deschisă la nivelul cotului stâng.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt desfășurate acum în cadrul unui dosar penal, deschis pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Recomandări

O autoutilitară în valoare de 70.000 de lei, confiscată după două transporturi ilegale de lemn în valoare de 2.000 de lei

Hrană caldă și adăpost oferite persoanelor ce trăiesc pe stradă sau în gară, la Suceava, în cele două săptămâni de ger năprasnic

Hrană caldă și adăpost oferite persoanelor ce trăiesc pe stradă sau în gară, la Suceava
Hrană caldă și adăpost oferite persoanelor ce trăiesc pe stradă sau în gară, la Suceava

Închisoare cu suspendare în urma unui groaznic accident după ce un autoturism s-a oprit pe linie, în fața unui marfar