Accident

Două persoane au ajuns la spital, în urma coliziunii dintre un autoturism și o autoutilitară

Șoferul autoturismului a frânat prea târziu, mașina intrând în coliziune față - spate cu bena autoutilitarei care circula în fața sa
Șoferul autoturismului a frânat prea târziu, mașina intrând în coliziune față - spate cu bena autoutilitarei care circula în fața sa

Doi răniți au fost preluați de echipajele ambulanțelor și transportați la spital, în urma coliziunii dintre un autoturism și o autoutilitară. Impactul s-a produs joi, după ora 12.00, pe un drum din comuna Șcheia, în apropierea Registrului Auto Român.
Șoferul unui autoturism marca VW, care circula pe un drum cu sens unic cu două benzi, strada Aviatorilor din comuna Șcheia, nu s-a asigurat la schimbarea benzii de pe stânga spre dreapta, izbindu-se cu autoturismul în bena unei autoutilitare Mercedes, care era staționată pe banda din dreapta.
În urma coliziunii, la fața locului a fost solicitată intervenția unei autospeciale pentru descarcerare, însă din fericire nimeni nu a rămas încarcerat în interiorul autoturismului implicat în accident. Echipajele de intervenție au identificat șase persoane în cele două vehicule implicate, însă în urma evaluărilor, doar două dintre acestea, provenite din autoturism, au ajuns la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava.
Polițiștii au demarat cercetări, din primele informații vinovat de producerea accidentului fiind șoferul autoturismului.
Testările cu etilotestul au demonstrat că cei doi șoferi nu consumaseră alcool înainte de a se urca la volan.

Recomandări

O familie cu mai mulți copii din satul Ciumârna și-a pierdut recent casa și toată agoniseala în urma unui incendiu

Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni severe

Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni importante
Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni importante