Tenis de câmp

Două partide la Categoria Elită în programul de astăzi



Ieri s-au disputat șase partide din Cupa Monitorul în ciuda reprizei de ploaie de la prânz. În programul zilei de astăzi se vor regăsi alte cinci partide, foarte interesante anunțându-se întâlnirile Mihai Ududec – Gabi Rusu și Alin Opincaru – Vasile Rusu, de la Categoria Elită, +40 de ani.
La ediția din acest an, care va cuprinde în total 781 de meciuri, și-au anunțat participarea 196 de practicanți ai tenisului, care au fost împărțiți în șase categorii, în funcție de valoare și vârstă.
Începând din 2017, Cupa Monitorul va conține și o secțiune dedicată femeilor, turneul urmând să se deruleze în luna august. În septembrie, înainte de începerea anului școlar, va avea loc Cupa Monitorul pentru copii, competiția fiind inclusă de curând în calendarul Federației Române de Tenis.
Rezultate înregistrate ieri în Cupa Monitorul:

Marian Schiotis – Chirică Busuioc Veterani, +60, Grupa B Baza UNIREA 6-4, 6-3
Titi Dimofte – Mircea Ovadiuc Elită, +40, Grupa B Baza UNIREA 6-3, 6-3
Ilie Țebrean – Cătălin Botezat Principală, turul I preliminar Baza UNIREA 2-6, 6-3, 7-6
Marius Busuioc – Florin Tiron Secundară, turul I preliminar Baza UNIREA 6-1, 6-2

Programul zilei de astăzi:

Miercuri, 12 iulie, ora 07.00 Bogdan Bosancu – Radu Ulea Secundară, turul I preliminar Baza IRE
Miercuri, 12 iulie, ora 09.00 Ionuț Rădășanu – Vlad Mocanu Secundară, turul I preliminar Baza UNIREA
Miercuri, 12 iulie, ora 19.00 Mihai Ududec – Gabi Rusu Elită, + 40, Grupa C Baza UNIREA
Miercuri, 12 iulie, ora 19.00 Alin Opincaru – Vasile Rusu Elită, + 40 Grupa D Baza UNIREA
Miercuri, 12 iulie, ora 21.00 Ovidiu Moșuc – Cristian Boberschi Secundară, turul I preliminar Baza UNIREA


Recomandări