Consumul a două pahare mari de vin pe zi crește riscul dezvoltării unui cancer intestinal cu 25%, conform unui studiu realizat de Cancer Research UK, informează Telegraph.co.uk.
Noul studiu, efectuat pe circa 500.000 de europeni, arată că riscul de cancer intestinal crește proporțional cu consumul de alcool. Oamenii care beau trei sau patru unități de alcool pe zi – adică două pahare mari de vin sau două halbe de bere – își cresc riscul de dezvoltare a unui cancer cu un sfert. Chiar și consumul unui singur pahar mare de vin poate crește riscul de îmbolnăvire cu 10%.
Veștile sunt îngrijorătoare pentru cei care ascultă sfaturile unor medici și cred că își fac un bine dacă beau un pahar de vin roșu în fiecare seară, pentru a preveni maladiile cardiace.
Studiul publicat în International Journal of Cancer se adaugă altor probe care demonstrează că alcoolul este legat de diferite forme de cancer. Aproape 480.000 de oameni din zece țări europene au fost chestionați asupra consumului de alcool și au fost monitorizați timp de șase ani. În această perioadă, 1.833 de persoane au dezvoltat cancer intestinal.
Profesorul Tim Key de la Cancer Research UK a declarat că noul studiu arată „destul de clar că riscul de a face cancer crește proporțional cu consumul de alcool”. „Riscul nu crește mult, dar este important ca oamenii să înțeleagă că își pot reduce riscul de cancer de diferite forme, printre care și cel intestinal, dacă renunță la alcool”, a spus Key.
Anual, numai în Marea Britanie, 35.000 de oameni sunt diagnosticați cu cancer intestinal și 16.100




