Pistă pentru role

Două oferte depuse la licitația de realizare a Nordic Skate Park



Iubitorii sporturilor pe role, în special skateboard și patine cu rotile, vor avea la dispoziție un skate park modern, în care să se poată antrena și distra alături de prietenii lor.
Licitația de construire a Nordic Skate Park a avut loc la începutul acestei săptămâni, fiind depuse două oferte, de la o firmă de construcții din Suceava și una din Fălticeni.
Conform caietului de licitație, valoarea maximă a lucrărilor este de 591.357 de lei, fără TVA, dar ofertele depuse nu depășesc această sumă, ci sunt chiar mult mai mici ca valoare.
„Oferta depusă de Civica Suceava este de 488.780 de lei, fără TVA, iar cea a Instcomp SA Fălticeni este de 499.339 de lei, fără TVA. Suntem în faza de analizare a ofertelor, fiind luate în considerare și alte criterii decât prețul”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Edilul sucevean speră ca un câștigător al licitației să fie desemnat cât mai rapid, astfel încât să se poată apuca de treabă chiar de anul acesta.
„Îmi doresc să croim chiar din acest an șantierul acestei investiții, astfel încât în primăvară să putem să o finalizăm”, a adăugat șeful municipalității sucevene.
Nordic Skate Park urmează să fie amenajat în apropierea Patinoarului Areni, pe o suprafață de 2.426 de mp de teren. Suprafața de rulare a rolelor, care va fi făcută din beton armat, este de 1.556 mp, iar pe lângă căile de acces și alte spații necesare celor care vin acolo să se distreze sau să se antreneze, va fi amenajată și o suprafață de spațiu verde, de 380 mp.



Recomandări