Recent demaratul transport public metropolitan Suceava continuă să se dezvolte, pe fondul solicitărilor foarte mari venite din partea populației.
Astfel, de la 1 septembrie, pe lângă linia metropolitană spre Pătrăuți (M112), anunțată miercuri, se introduc două noi trasee TPL metropolitane, M104 și M105, care fac legătura între municipiul Suceava și Ipotești, respectiv Tișăuți, cu plecare din zona Colegiului Național ”Ștefan cel Mare”.
Noile linii se deschid pentru testări, încât pe parcurs pot apărea modificări în program și trasee.
Fiindcă ambele destinații sunt aproape de punctul de plecare din Suceava, prețul unui bilet de călătorie, achiziționat de la automate (TVM-uri), de pe aplicația SuceavaPass sau 24Pay este de 3 lei, ca și pentru traseele din municipiul reședință de județ, sau 5 lei, la cumpărarea din autobuz.
Prețul unui abonament valabil pentru aceste trasee, de pe zona 1, este de 125 de lei.
Rutele și programele de circulație pentru cele două noi trasee metropolitane sunt: M104 și M105.

