Două noi „miracole” au fost atribuite lui Ioan Paul al II-lea



Mărturii despre două noi miracole atribuite lui Ioan Paul al II-lea, la Vatican și Cleveland (SUA), au fost făcute publice recent, pe fundalul comemorării a patru ani de la decesul fostului suveran pontif, pe 2 aprilie, informează ANSA.
Arhiepiscopul Cracoviei (Polonia), Stanislaw Dziwisz, secretar personal al lui Ioan Paul al II-lea timp de mai multe decenii, a declarat recent că un tânăr polonez în vârstă de 9 ani, venit să se reculeagă la mormântul lui Ioan Paul al II-lea, care se găsește la Biserica San Pietro, s-a vindecat de cancer la rinichi.
„Mi s-a spus că un băiețel în vârstă de 9 ani, venit de la Dantzig (Polonia), atins de cancer la rinichi, a fost adus în scaun cu rotile – pentru că nu mai putea să meargă – la mormântul lui Ioan Paul al II-lea. Acolo s-a rugat și, imediat ce a ieșit din Biserica San Pietro, a spus părinților lui, surprins, «Vreau să merg». S-a ridicat și a început să meargă”, a povestit Dziwisz.
Cealaltă mărturie a fost raportată, potrivit agenției ANSA, de un preot al unui spital din Cleveland pe postul tv ABC. Este vorba de un bărbat în vârstă de 26 de ani, Jory Aebly, grav lovit la cap în timpul unui jaf, care a supraviețuit după ce a primit mătănii binecuvântate de fostul papă.
Un „miracol” recunoscut este necesar în procesul de beatificare, o etapă obligatorie înainte de canonizare și de obținerea statutului de sfânt. Congregația pentru cauza sfinților studiază deja un alt „miracol”: vindecarea unei călugărițe franceze care suferea de maladia Parkinson, boala care l-a marcat și pe Ioan Paul al II-lea.
În timpul funeraliilor care au avut loc în Piața San Pietro, în aprilie 2005, numeroși credincioși au strigat în italiană „Santo subito”, cerând ca Ioan Paul al II-lea să fie proclamat sfânt imediat.
Procesul de beatificare a lui Ioan Paul al II-lea a fost inițiat de papa Benedict al XVI-lea la două luni după decesul predecesorului său (2 aprilie 2005), o perioadă extrem de scurtă de timp.