Două motociclete de intervenție au intrat în dotarea SMURD Iași.Arafat: Sper să nu fie nevoie de ele



Două motociclete de intervenție au intrat în dotarea SMURD Iași, iar paramedicii vor ajunge mai repede la intervenții cu ajutorul acestora. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, și-a manifestat speranța ca oamenii să nu aibă nevoie de aceste motociclete.SMURD Iași și-a prezentat vineri noile vehicule aflate în dotare, respectiv două motociclete folosite pentru intervenția rapidă la accidentele rutiere din zonele foarte aglomerate.La festivitatea de operaționalizare a celor două motociclete, pe lângă oficialități locale, a participat și secretarul de stat Raed Arafat, precum și inspectorul general al IGSU, generalul de brigadă Dan Paul Iamandi.”Acest proiect a început în București, cu 2 motociclete. Am continuat în județe și am ajuns la Iași. Sper ca oamenii să nu aibă nevoie de motocicliști, dar, dacă au nevoie, să îi putem ajuta cât mai prompt! În Israel există 500 asemenea motociclete, din ce am înțeles, pe intervenție, pentru acordarea primului ajutor. În București au existat cazuri la care paramedicul pe motocicletă a ajuns cu 2-3 minute înaintea ambulanței și a salvat vieți”, a declarat vineri, la Iași, Raed Arafat.Acesta a adăugat că mulțumeste populației României care a donat 2% Fundației SMURD, făcând posibil achiziționarea motocieletelor.”Este al cincilea oraș din România în care introducem acest concept. Le-am introdus în orașele mari, unde timpii de reacție sunt mai lungi, din cauza aglomerației. Motocicletele nu sunt o invenție în România. Aceste motociclete vin în completarea a ceea ce fac ambulanțele. Și dacă noi câștigăm 2-3 minute la o intervenție, dăm o șansă în plus omului la nevoie. Rezultatele pe care le avem cu aceste motociclete sunt de remarcat. Ele ajută la salvarea mai multor vieți. Motocicletele sunt dotate adecvat, pentru ca paramedicul să facă o operațiune de salvare de viață până la ajungerea echipajelor SMURD sau de la Ambulanță. De asemenea, la sosirea lor, ei pot transmite informații vitale către dispecerat. Nu pot decât să vă urez succes!”, a subliniat Raed Arafat.Autoritățile au precizat că investiția totală este de peste 40.000 de euro și a fost făcută pe baza unui proiect finanțat din cei 2% donați de populație pentru fundația SMURD. Motocicletele sunt dotate cu defibrilator, oxigen și trusă de resuscitare, pentru acordarea primului ajutor victimelor, până la sosirea ambulanțelor.Vechiculele pe două roți vor fi conduse de paramedici, aceștia fiind instruiți în cadrul unui curs de conducere defensivă.În țară mai există astfel de motociclete doar în Timiș, Cluj, Constanța și în municipiul București. Potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență, motocicletele au un timp mediu de intervenție de doar 3-5 minute, comparativ cu media de aproximativ 8 minute a unei ambulanțe.



Recomandări

Personalul medical care va deservi elicopterul SMURD de la Câmpulung Moldovenesc va începe sesiunile de pregătire pentru misiuni aeromedicale

Dr. Raed Arafat și președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, la baza medicală cu elicopter SMURD de la Câmpulung Moldovenesc
Dr. Raed Arafat și președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, la baza medicală cu elicopter SMURD de la Câmpulung Moldovenesc

Tânărul intrat cu motocicleta într-o mașină și proiectat la 20 de metri distanță are leziuni foarte complicate

Tânărul intrat cu motocicleta într-o mașină și proiectat la 20 de metri distanță are leziuni foarte complicate
Tânărul intrat cu motocicleta într-o mașină și proiectat la 20 de metri distanță are leziuni foarte complicate

Raed Arafat afirmă că baza medicală cu elicopter SMURD de la Câmpulung Moldovenesc va fi operațională în maximum o lună

Dr. Raed Arafat afirmă că baza medicală cu elicopter SMURD de la Câmpulung Moldovenesc va fi operațională în maximum o lună
Dr. Raed Arafat afirmă că baza medicală cu elicopter SMURD de la Câmpulung Moldovenesc va fi operațională în maximum o lună