Două milioane de români își aniversează onomastica de Sfânta Maria



Ministerul Administrației și Internelor informează că 2.288.271 de români își sărbătoresc luni onomastica, 1.870.396 fiind femei, iar 417.875 sunt bărbați.
Potrivit statisticilor Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, majoritatea românilor care își sărbătoresc onomastica de Sfânta Marie Mare, respectiv 306.137, poartă numele de Marian, alți 108.195 Marin, 3.386 – Marinică, iar157 Marinache.
Dintre femeile care își sărbătoresc onomastica la această dată, 1.397.034 poartă numele de Maria, alte 273.777 Mariana și 24.987 Marina.
Alte 63.524 de femei poartă numele de Mărioara și 51.540 Marinela.
Statisticile existente la nivelul Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date arată că 31.327 de persoane se numesc Mioara, 25.520 – Marilena, 2088 – Măriuca și 599 Mariela.
Adormirea Maicii Domnului sau Sîntămaria Mare, una dintre marile sărbători ale bisericii creștine, prăznuită în 15 august, marchează trecerea de la vară la toamnă și totodată Ziua Marinei, Maica Domnului fiind ocrotitoarea marinarilor.