Mai mulți boxeri suceveni au participat acum câteva zile la Cupa României, competiție destinată juniorilor. Desfășurată pe parcursul unei săptămâni, în perioada 2 – 8 februarie, manifestarea a reunit un număr record de participanți, 102. La final, doi dintre pugiliștii fălticeneni au urcat pe podiumul de premiere, Șerban Filoteanu, care a obținut medalia de argint la categoria 75 kg și Răzvan Niță, medaliat cu bronz la categoria 70 kg.
În afară celor doi medaliați, antrenorul emerit Constantin Chiriac a mai trimis în ring alți doi sportivi, Petru Bujoreanu, la categoria 57 kg, elev al Școlii „Alexandru Ioan Cuza” și Petru Hreamătă, la categoria 86 kg, elev al Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu”.
„Nu am reușit să mă liniștesc nici până acum și nu găsesc cuvintele potrivite pentru a-mi exprima dezamăgirea față de corupția existentă în sport, lipsa corectitudinii, a bunului simț și calităților profesionale. Boxerul Șerban Filoteanu a fost furat pe față. Deși buletinele de punctaj a celor cinci arbitri judecători cât și decizia arbitrului de ring erau favorabile sportivului nostru, decizia dată de către delegatul general Toma Matei din Constanța a fost exact invers. Am pierdut o medalie de aur care ni se cuvenea și care ne-a fost furată”, ne-a declarat antrenorul emerit de box Constantin Chiriac.