Doi conducători auto care se deplasau pe strada Mihai Eminescu din Suceava, dinspre fosta baie comunală spre sensul giratoriu din apropiere de Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, au fost cât se poate de ghinioniști chiar în Ajun de Crăciun. Mașinile cu care aceștia se deplasau au intrat într-o gaură de canal de pe carosabil, apărută după ce asfaltul a cedat în apropierea capacului.
Incidentul s-a petrecut luni, în jurul orei 11.00, când circulația din centrul Sucevei era extrem de aglomerată.
Primul ghinionist a fost Victor Fărcane. Acesta a oprit autoturismul în zona trecerii de pietoni dinainte de sensul giratoriu și deodată a auzit un zgomot puternic, roata din dreapta față afundându-se în carosabil. Imediat în zonă s-au format cozi pe sute de metri, șoferul reușind să scoată cu greu autoturismul din groapă cu ajutorul mai multor persoane aflate în zonă. Chiar în momentul în care polițiștii rutieri au ajuns la fața locului, o șoferiță care mergea pe aceeași direcție, dinspre fosta baia comunală spre sensul giratoriu, a intrat și ea cu roata autoturismului în gura de canal.
La fața locului se putea observa cum asfaltul a cedat în apropiere de gura de canal și, sub greutatea primei mașini, capacul s-a prăbușit în interior.
Muncitorii ACET ajunși la fața locului au constatat că respectivul canal nu mai este funcțional, în termeni tehnici el fiind „anulat”. În mod normal acesta trebuia desființat și înfundat, însă, așa cum se întâmplă adesea la noi, acest „detaliu” a fost ignorat. După incidentul din Ajunul Crăciunului, groapa din carosabil a fost acoperită cu balast, care în scurt timp s-a tasat, astfel că circulația a continuat să fie îngreunată.