Derapaj

Două mașini implicate într-un accident produs de o șoferiță imprudentă

O șoferiță imprudentă a produs un accident rutier joi seara, pe DN 2, în zona localității Bunești. O tânără de 20 de ani din municipiul Suceava, în timp ce se deplasa la volanul unui autoturism Opel Tigra din direcția Fălticeni către Suceava, nu a adaptat viteza de deplasare după o curbă la dreapta, a intrat în derapaj rotindu-se la 180 grade, după care a ieșit în afara părții carosabile spre dreapta, unde s-a răsturnat în șanțul din dreapta. În spatele autoturismului Opel circula în aceeași direcție autoturismul Volkswagen Golf condus de un bărbat de 27 ani tot din municipiul Suceava, care nu a păstrat o distanță suficientă în mers față de autoturismul care circula în fața sa, a evitat coliziunea cu autoturismul Opel și a intrat în șanțul de pe partea stângă a drumului. În urma accidentului au fost rănite tânăra de la volanul autoturismului Opel și o pasageră de pe bancheta din spate a aceluiași autoturism, ele având nevoie de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar tinerei care a provocat accidentul i s-a recoltat o mostră de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările în acest caz, pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Recomandări

Închisoare cu suspendare în urma unui groaznic accident după ce un autoturism s-a oprit pe linie, în fața unui marfar

Doi tineri băuți și recalcitranți, încătușați lângă un Audi cu care intraseră într-un gard și într-un stâlp