Două autoturisme parcate în fața unui bloc pe strada Viitorului din cartierul Obcini al municipiului Suceava au fost avariate, ieri după-amiază, în jurul orei 16:30, după ce o rafală de vânt a smuls o bucată din acoperișul imobilului.
Un Mercedes și un Opel Asta au fost atinse de bucata de lemn și tablă căzută în urma exfolierii învelitorii acoperișului pe aproximativ 20 de metri pătrați.
Luneta Mercedes-ului a fost spartă, iar Opel-ul Astra a suferit doar câteva zgârieturi.
La fața locului au ajuns în scurt timp două autospeciale ale pompierilor, din care una de lucru la înălțime, existând riscul desprinderii a încă unei bucăți din acoperișul blocului.
Zona a fost asigurată de jandarmi, care au interzis accesul trecătorilor și i-au îndepărtat pe curioși.
Operațiunea pompierilor a fost condusă chiar de către șeful ISU Suceava, colonelul Ion Burlui, care s-a deplasat personal la fața locului.
Cu ajutorul autospecialei de lucru la înălțime, pompierii au urcat până la acoperiș și au prins și întărit cu sârmă bucata de aproximativ 20 de metri pătrați care risca să se desprindă la o rafală mai puternică a vântului.
Din Obcini, echipajele de pompieri s-au deplasat direct la Ițcani, acolo unde vântul, care, potrivit meteorologilor, sufla cu peste 70 de kilometri la oră, a luat pe sus și aproximativ un sfert din acoperișul Gării Suceava Nord.
Bucăți din acoperișul desprins au căzut în fața gării, însă, din fericire, în zonă nu se aflau în acel moment nici oameni, nici mașini parcate.
Pentru că exista riscul ca și alte bucăți din acoperiș să cadă, perimetrul a fost asigurat, iar autoritățile locale au luat legătura cu reprezentanții CFR să ia măsuri urgente pentru remedierea problemelor.