Două mașini au ajuns pe câmp după un accident pe E 85, la Pătrăuți

Cele două mașini implicate în accident
Cele două mașini implicate în accident

Două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier produs marți dimineață pe E 85, în zona Pătrăuți. În urma impactului, cele două mașini au ieșit în decor, la metri buni față de partea carosabilă. Pompierii militari care au intervenit la fața locului au constatat că o femeie în vârstă de 28 de ani are leziuni, fiind transportată la spital cu ambulanța. Pompierii militari de la Detașamentul Suceava au deplasat la Pătrăuți o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2. Alte două echipaje au fost de la Serviciul de Ambulanță Suceava. Circulația de pe E 85 a fost afectată de accident.

Cele două mașini implicate în accident
Cele două mașini implicate în accident
Cele două mașini implicate în accident
Cele două mașini implicate în accident

Recomandări

Trenul care a izbit în plin o mașină lângă Suceava, implicat și într-un accident mortal, în care a decedat un bătrân de 88 de ani din Stroiești

Carambolul cu patru mașini de la Cumpărătura, produs după ce doi șoferi au oprit la locul unui prim accident