Despre Balonul suflat cu Aur mi-am spus părerea acum câtva timp. Știam că nu va câștiga exact cel care merita mai mult, Wesley Sneijder. Zece ani dacă s-ar măsura Sneijder cu Messi, probabil că argentinianul ar câștiga în nouă, dar ăsta cred că a fost anul olandezului. Depășind momentul, pentru mulți mai de mirare este faptul că Messi a câștigat în fața celor doi coechipieri de la Barcelona. Totuși, explicația este cât se poate de logică. E ca și cum o formație și-ar înscrie două melodii la concursul pentru Eurovision: fanii votanți se împart în două și, în loc de un singur punctaj major, se ilustrează expresia „două mai mici”! Așadar, dacă Messi ar fi concurat cu Sneijder și cu unul dintre Xavi și Iniesta (oricare dintre ei!), voturile strânse de el nu ar fi fost suficiente pentru a câștiga trofeul. Este și un paradox pentru națiunea spaniolă, care, în anul afirmării sale depline ca putere fotbalistică, nu dă nici jucătorul, nici antrenorul anului! Prin tripla sa fantastică, Mourinho a contrabalansat performanța de a deveni campion mondial a lui Del Bosque, chiar dacă periodicitatea de o dată la patru ani trăgea la cântar pentru mustăcios. O fi Jose dificil de frecventat pentru multe din declarațiile sale, dar nici nu poate fi acuzat că vorbește gura fără el. Deunăzi spusese că munca unui selecționer nu se compară cu cea a unui antrenor al unei echipe de club, pur și simplu sunt chestiuni diferite, și de aceea n-ar fi normal ca reușita sa să fie pusă în umbră de a lui Del Bosque. Dar nici invers. Cine e mai bun, un fondist sau un sprinter?
Revenind la paradoxul de mai sus, parcă pentru a-l face mai ușor digerabil, ambii premianți fac cinste celor două cluburi celebre din Spania, Realul și Barcelona. Aflu chiar acum că, dacă s-ar fi păstrat sistemul clasic de vot, Sneijder ar fi fost alesul! Iată, o platonică satisfacție… Cei care au întors soarta votului efectuat de jurnaliști au fost selecționerii și căpitanii echipelor naționale afiliate la FIFA. Poate că cei dinlăuntrul fenomenului, mereu dinlăuntrul fenomenului, vorba lui Nichita, sunt mai limitați în a-l pricepe în comparație cu cei din afara lui. Pe sistemul „știați că există câini mai inteligenți și decât stăpânii lor?”. Știu, și eu am unul…
