În lumea noastră (care de fapt e alcătuită din două – cum să le zic? – aha, sub-lumi, adică din cea românească și cea a fotbalului) în general se face mare caz de neutralitate. Plecăm de la premisa, cel mai adesea falsă, că nu poți prestra niscai activități publice decât dacă ești neutru, neimplicat direct, iar de aici rezultă că ești aproape automat și obiectiv în decizii, comentarii, aprecieri. E de la sine înțeles că obiectivitatea, dacă din varii motive nu există, atunci trebuie măcar mimată. Sunt niște moșteniri venite din vremuri încă neapuse, deși tare ne place să le declarăm moarte și-ngropate. Introducerea fiind gata, să trecem la cuprins. Iar finalul, vă promit, va fi grandios. Așadar, în lumea românească, ideea de neutralitate merge atât de departe încânt vedem judecători care eliberează violatori pentru că „nu prezintă pericol social”, alții care lasă criminalii nearestați pentru că rechizitoriul este neconcludent, și altele asemenea.
Cea mai sinistră dovadă de imparțialitate am văzut-o sâmbătă, la o televiziune națională: menținearea condamnării la moarte a unui român, actualmente cetățean american (nu, nu-i Pacepa) pentru „trădare de patrie” prin „dezvăluire de secrete” către „țări inamice membre NATO”! Ei, asta era în ’74, veți zice. Da, numai că în ianuarie 2009, când România era deja de mult timp ea însăși în NATO, iar pedeapsa cu moartea abolită de 20 de ani, o instanță militară de justiție (un fel de arbitri, nu?, ca să ajungem la ce ne doare în rubrica asta), reconfirmă hotărârea ăleia din ’74, și-i menține omului… condamnarea la moarte! Așa „arbitrează” românii în general. Varianta „în special”, cea din fotbal, duce ideea neutralității pe culmi încă mai semețe: acum câțiva ani, un bou de comentator, pentru a nu fi bănuit că nu-i neutru destul, a ajuns ca într-un meci de cupă europeană să se entuziasmeze excesiv, grotesc chiar, la golurile… adversarilor! Iar sublimul îl ating contestările, chiar recuzările arbitrilor de la „intern”, pe motiv că cutare e căsătorit cu una al cărei văr are nevasta din orașul unde urmează ăsta să arbitreze. Și automat toți sunt hoți, deci hai să aducem străini. Asta-i lumea noastră.
Alaltăieri s-a disputat finala turneului olimpic de hockey, competiția supremă. Au jucat Canada și SUA. Meciul a fost arbitrat de niște canadieni. Așa arată lumea normală. Punct.
