Ofelia Florentina Ducec, profesoară de limba și literatura română la Colegiul Tehnic „Petru Mușat” din municipiul Suceava, a scos de sub tipar, cu câteva zile în urmă, la Editura Accent Print, două cărți dedicate motivelor mitice în lirica românească.
Lucrările, cu care prof. Ofelia Florentina Ducec a obținut gradul I, avându-l ca îndrumător științific pe prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, relevă rostul și rolul mitologiei și al folclorului și importanța studierii acestora în clasele de liceu.
Lucrarea încearcă „să traseze o cale de receptare a poeziei și prin intermediul mitului”
În prima dintre ele, cu titlul „Motive mitice în lirica românească”, autoarea subliniază într-un „Argument” faptul că „pentru societățile arhaice, în care miturile erau realități vii, reluarea lor ritualică avea rolul de a-i educa pe membrii acestor societăți, de a le da puterea morală de depășire a diverselor momente ale existenței”.
„Omul modern – spune ea în continuare – care nu mai crede în «realitatea» poveștii mitice, apelează și el la mit, dar nu sub formă ritualică, ci asimilându-l ca literatură semnificativă, în care își găsește echivalentul metaforic al propriilor frământări”.
Adăugând „Argumentului” încă patru secțiuni („Mit și literatură”, „Eminescu sau sublimarea miturilor”, „Modernizarea viziunii mitice în lirica românească de după Mihai Eminescu”, „Lucian Blaga – în căutarea misterului mitic”), Ofelia Florentina Ducec încearcă prin acestă lucrare, așa cum spune chiar ea în „Concluzii”, „să traseze o cale de receptare a poeziei și prin intermediul mitului”.
Abordarea metodică a operei unor autori care s-au inspirat din izvoarele mitologice autohtone și universale
Cea de-a doua carte, intitulată „Receptarea motivelor mitice în lirica românească – Perspective metodice”, vizează abordarea metodică a operei unor autori care s-au inspirat din izvoarele mitologice autohtone și universale (Mihai Eminescu, George Coșbuc, Octavian Goga, Ion Barbu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga…), care se studiază în clasele de liceu.
Textele propuse pentru a fi analizate din punct de vedere metodic sunt abordate „prin prisma metodelor și tehnicilor ce vizează transferul de putere și de responsabilitate de la profesor la elevi”, într-o formulă comparativă, „având în vedere faptul că acest tip de învățare solicită gândirea critică a elevilor, capacitățile de analiză și de selectare a elementelor de apropiere și de diferențiere, care conduc la consolidarea cunoștințelor”.