Trei incendii produse duminică în județ au dat bătăi de cap pompierilor care au intervenit pentru stingerea lor. Aproape de ora 10 a dimineții, un apel la 112 anunța izbucnirea focului la locuința unei femei de pe strada Pietrarilor, din municipiul Fălticeni. La sosirea celor trei echipaje de pompieri ardeau casa bătrânească împreună cu terasa și o anexă, existând pericolul de propagare a flăcărilor la o altă casă, aflată în aceeași gospodărie. Au fost mistuite de flăcări acoperișul casei pe o suprafață de 240 de metri pătrați, documente depozitate în podul casei, aparate electrice și electrocasnice, precum și 300 kg de cereale și două tone de lemne de foc. Incendiul a fost lichidat după mai mult de două ore de luptă cu flăcările, cauza probabilă de izbucnire a focului fiind un scurtcircuit produs la un conductor electric deteriorat.
O oră și jumătate mai târziu, o autospecială de pompieri și o ambulanță SMURD au ajuns pe strada Rulmentului din municipiul Suceava, pentru a interveni la stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament dintr-un bloc de locuințe. La sosirea echipajelor ardea mocnit mobilierul din bucătărie, cu degajare mare de fum, și exista pericolul de propagare a focului la întreaga locuință. În timpul intervenției pompierilor, echipajul SMURD a acordat primul ajutor medical unei tinere de 28 de ani, care a suferit o intoxicație cu fum, aceasta fiind apoi transportată la spital pentru investigații și tratament de specialitate. Focul a distrus mobilierul din bucătărie și aparatura electrocasnică, degradând ușa de la bucătărie, frigiderul și pereții apartamentului. Pompierii au constatat că au de a face cu aceeași cauză de producere a incendiului, focul pornind de la un conductor electric defect.
Cu puțin înainte de ora 13 a zilei de duminică, focul s-a pornit la clădirea centralei termice și la acoperișul unui atelier de tâmplărie din satul Hancea, comuna Verești. Flăcările au ars violent și au distrus în întregime clădirea din lemn și OSB care adăpostea centrala termică și acoperișul halei, pe o suprafață de 800 de metri pătrați. Din cercetările întreprinse de pompieri la locul incendiului s-a constatat că focul s-a pornit de la efectul termic produs de coșul de fum, neizolat față de materialele combustibile. După trei ore de intervenție, pompierii au reușit să salveze utilajele, mobilierul și materia primă aflate în interiorul halei de tâmplărie.