Două laboratoare medicale din Vatra Dornei riscă să rămână fără contracte de servicii cu Casa de Asigurări de Sănătate, după ce aici au fost depistate mai multe nereguli.
Specialiștii Biroului Control din cadrul CAS Suceava au constatat că la laboratorul de Radiologie și Ecografie al medicului Ursache Cristiana, din Vatra Dornei, nu se respecta programul de activitate declarat, nu era afișat corect acest program și nu se respectau clauzele contractuale privind informarea asiguraților asupra pachetului de bază pentru investigațiile paraclinice contractate cu CAS Suceava și tarifele respective.
Conform declarațiilor directorului general al CAS Suceava, doctor Cristina Iordăchel, la același laborator nu se asigura o evidență distinctă pentru persoane beneficiare de investigații paraclinice gratuite și separat pentru cele care achită investigațiile paraclinice, iar chitanțele fiscale/bonurile fiscale nu conțineau în clar investigațiile paraclinice efectuate și plătite. De asemenea, existau o serie de investigații paraclinice neridicate de asigurați și netransmise de furnizorul de servicii medicale paraclinice medicului de familie sau medicului specialist examinator. Una din măsurile propuse a fost diminuarea cu 10% a contravalorii serviciilor medicale paraclinice pe luna septembrie.
Laboratorul de analize medicale Centrul Medical Dorna, reprezentat legal de medicul Stan Liliana, nu a respectat clauzele contractuale privind informarea asiguraților asupra pachetului de bază pentru investigațiile paraclinice contractate cu CAS Suceava și tarifele respective, iar chitanțele fiscale/bonurile fiscale nu conțin în clar investigațiile paraclinice efectuate și plătite.
Cristina Iordăchel a precizat că în cazul ambelor laboratoare au fost emise avertizări că la următoarea constatare a nerespectării clauzelor contractuale se va trece la rezilierea contractelor, iar controlul se va extinde la asigurați pentru verificarea realității investigațiilor paraclinice.





