Handbal

Două înfrângeri pentru LPS Suceava la turneul final de juniori II

Echipa de handbal juniori II a Liceului cu Program Sportiv Suceava mai are șanse foarte mici de a se califica în semifinalele turneului final de Brăila, după ce a pierdut primele două meciuri din grupă. Miercuri seară, sportivii antrenați de Bogdan Macovei a pierdut la limită, scor 30 – 31 în fața celor de la CSȘ Sibiu, după un meci foarte echilibrat în care sucevenii au ratat egalarea cu trei secunde înainte de final. În cel de-al doilea meci, disputat aseară, formația LPS Suceava a pierdut la 11 goluri în fața celor de la CSȘ 2 Minaur Baia Mare, după un meci în care tehnicianul sucevean a acuzat arbitrajul părtinitor pentru adversari, dovadă fiind cele 13 eliminări temporare primite de echipa sa și cele trei cartonașe roșii primite de cei mai buni jucători. În ciuda acestor două înfrângeri, sucevenii mai au șanse teoretice de a merge în semifinale prin prisma jocului rezultatelor.
Aseară, în ultimul meci din grupă, sucevenii au jucat în compania celor de la LPS Piatra Neamț, într-un meci pe care trebuiau să-l câștige pentru a mai spera la calificare.

Recomandări

Debut de sezon cu două înfrângeri pentru handbaliști. Se anunță un campionat dens și foarte dificil pentru CSU Suceava

Consiliul Județean se implică în planul de a avea în Suceava echipă de prim eșalon la rugby: ”Două echipe, un singur județ, aceeași pasiune”

Vicepreședinții CJ Suceava vor fi prezenți la meciul dintre Rugby Club Gura Humorului și CSM Suceava, care va marca retragerea jucătorului Ștefăniță Rusu