Două gospodării din comuna Arbore au fost cuprinse de flăcări, în noaptea de luni spre marți, într-un incendiu care era cât pe ce să se propage și o școală din imediata apropiere.
Izbucnit în toiul nopții, incendiul a fost observat cu întârziere, fiind anunțat la dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava în jurul orei 1:40.
Nu mai puțin de patru autospeciale și zeci de pompieri din cadrul Detașamentului Fălticeni și voluntari ai serviciului pentru situații de urgență al comunei Râșca au intervenit la fața locului.
La sosirea echipajelor de intervenție, flăcările înghițiseră deja două gospodării și exista riscul extinderii incendiului la alte case, precum și la Școala Generală Nr. 3, imobile aflate în imediata apropiere.
Focul a fost stins abia dimineață, după ora 6:00, pagubele fiind estimate la circa 95.000 de lei (950 de milioane de lei vechi).
O casă de locuit pe o suprafață de circa 40 de metri pătrați, două șuri și mai multe anexe, bunuri casnice și electrocasnice, mobilier, aproape 20 de tone de fân și 20 de metri cubi de lemn de foc au fost transformate în scrum.
În incendiu au pierit și trei bovine, un porc și nu mai puțin de 30 de păsări de curte.
„Incendiul a izbucnit prin efect termic din cauza unei sobe (fără acumulare de căldură) supraîncălzită, lăsată nesupravegheată”, se arată într-un comunicat al ISU Suceava, precizându-se că pompierii au reușit să salveze din calea flăcărilor școala și celelalte imobile învecinate.





