Un puternic incendiu a cuprins, ieri, în jurul prânzului, două gospodării din satul Herla, comuna Slatina, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, incendiul izbucnind de la joaca unor copii cu focul.
Alarma s-a dat la dispeceratul ISU Suceava, la ora 12.10, la fața locului fiind trimise mai multe autospeciale de pompieri.
Ultimii patru kilometri până la locuințele incendiate au fost parcurși cu greu de echipajele de intervenție, drumul de acces fiind într-o stare deplorabilă.
Potrivit pompierilor, nepoții minori au unui bărbat din Herla s-au jucat cu focul și au aprins o căpiță de fân, iar flăcările s-au extins la alta și tot așa, până au înghițit casa bunicului lor. Imobilul a ars în întregime, iar focul s-a propagat la șură, și aceasta distrusă aproape în totalitate.
Din cauza vântului, focul a cuprins și gospodăria învecinată, arzând complet șura și două anexe gospodărești, precum și circa 10 metri pătrați din acoperișul casei.
Misiunea echipajelor ISU Suceava a fost mult îngreunată și de faptul că în zonă nu existau surse de alimentare cu apă, autospecialele de pompieri mergând să ia apă aproximativ trei kilometri până la pârâul Suha.
În sprijinul pompierilor a intervenit cu o autospecială de stingere și preotul Gabriel Puiu Florea, din comuna Cornu Luncii, cel care și-a vândut tractorul și a cumpărat tocmai din Franța o mașină de pompieri pentru enoriașii săi.