Două găști, nu echipe

Am mai spus-o, repet (spre „norocul” meu, pentru ultima dată) și promit că nu mai reiau subiectul decât la anul, pe vremea asta, dacă va fi cazul… și mi-e al naibii de teamă că va fi: nu mă bucură deloc, absolut deloc, când pronosticurile catastrofice îmi ies. Așadar, înainte de preliminarii, apreciam că vom avea o ediție de cupe europene fără participare românească, iar pronosticul, până acum două seri, îmi ieșise doar parțial. Finalizarea au reușit-o ultimele noastre combatante (pe dracu’, combatante!) care joi seara au făcut doar act de prezență la Alkmaar și Rosenborg, ceea ce au comis ele efectiv pe gazon fiind fie amuzant, pentru gazde, fie înspăimântător, pentru noi, cei de aici. Nici măcar un minut din cele 2 x 90 calificarea nu a fost în discuție, ai noștri tratând cele două partide cu o lehamite vecină cu somnul adânc. Mai ales la Steaua, diferența dintre grohăiala „mobilizatoare” de dinaintea plecării și sictirul deplin pe care l-a etalat pe gazon este cel puțin egală cu diferența dintre un antrenor calificat și un papagal. N-am văzut absolut nici o idee tactică, nici o acțiune mai de Doamne-ajută, ci doar o salahoreală de necalificați cu speranța că bafta porcească poate ține loc de știință a jocului. Îmi vine să vomit ori de câte ori aud de înfrângeri/eliminări „onorabile”, cum mai încercau vreo doi oficiali steliști să ne prezinte inclusiv această eliminare. Fiindcă un loser nu este nimic altceva decât un loser. Ăilalți, în care chiar îmi pusesem speranțe după meciul tur, au trecut de centrul terenului de vreo 3 ori în toată prima repriză. Și nu-mi amintesc să fi tras măcar un singur șut pe spațiul porții, cât a fost meciul de lung. Iar ca pe masa asta bogată să se-mpută și desertul, după ce a apărat neverosimil niște mingi grele rău, la urmă și Lung a trântit-o, luând primul gol la cel mai lejer șut din tot meciul. În concluzie, am văzut nu două echipe, ci două adunături, două găști, care dacă s-ar desființa și mâine, e greu de presupus că le va observa cineva dispariția.