Acum câteva zile, m-a mânat necuratul să mă uit din nou la filmul ăla americănesc celebru “Salvați soldatul Ryan”. Și-abia acuma creația asta cinematografică m-a izbit prin mediocritatea jenantă, cu atât mai jenantă cu cât poartă pe piept o mulțime de decorații. Dacă așa ceva merită cinci Oscaruri, atunci e clar că pilele sunt universale, funcționând pe întreg globul, de la Stâna de Vale până la Hollywood-ul din deal. Poate că nu întâmplător se spune să sărbătorile vesele la evrei sunt purimul și decernarea premiilor Oscar.
Beneficiind de un scenariu simplist, învecinat cu telenovelele, această producție se recomandă mai ales celor care iubesc să contemple mâini și picioare smulse de explozii, acompaniate de intestine răvășite și sânge erupând în cascade. Mi-am amintit de prima vizionare a filmului, într-o sală unde spectatorii râdeau fericiți, când lua foc câte un tanc nemțesc, din care soldații ieșeau cu uniformele aprinse. Dacă ar fi putut vedea reacția sălii, regizorul Spielberg ar fi avut toate motivele să fie mulțumit.
Ceea ce frapează din start la acest film e că titlul sună într-o limbă română întoarsă pe dos, fiindcă traducerea corectă ar fi fost “Salvați-l pe soldatul Ryan.“
Dar ce să ne mai mire. Ecranizarea superbului roman al cehului Bohumil Hrabal “L-am servit pe regele Angliei” a rulat la noi sub titlul “În slujba regelui Angliei”, deși personajul principal e un chelner, al cărui șef avusese onoarea de a-l servi pe regele Angliei cu borș de potroace, șampanie și ce mai trimit căpățânele încoronate pe șoseaua gâtului. Iar chelnerul șef din carte, care prin definiție servește la mese, nu slujește, se lăuda mereu: “L-am servit pe regele Angliei”.
Dar să nu ne mai facem sânge rău și să ne obișnuim, odată pentru totdeauna, cu ideea că incompetenții au ocupat toate palierele României, începând de la primul până la ultimul, din politică până la traducerea filmelor.
