A adormit la volan

Două fetițe accidentate, după ce mama lor s-a răsturnat cu mașina

Două surori în vârstă de 9 ani au ajuns la Urgențele Spitalului Județean Suceava, după ce mașina în care se aflau, condusă de mama lor, s-a răsturnat din cauză că femeia a adormit la volan.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, accidentul s-a petrecut sâmbătă seară, în jurul orei 21.00.
La volan se afla o femeie în vârstă de 46 de ani, din comuna Adâncata.
„În timp ce conducea autoturismul pe DN 17, în afara localității Stroiești, din cauza faptului că a adormit la volan, a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat în șanțul din partea stângă a drumului”, explică polițiștii.
În urma accidentului, au fost rănite cele două fetițe ale șoferiței, pasagere în autoturism, însă, din fericire, medicii au stabilit că acestea nu au suferit leziuni grave.
Un alt accident soldat cu rănirea unei minore s-a petrecut sâmbătă, în jurul orei 11.00, pe raza comunei Moara.
O tânără în vârstă de 25 de ani, din municipiul Suceava, care conducea un autoturism pe strada Universității din localitatea Moara Nică, nu s-a asigurat la efectuarea unei depășiri și a intrat în coliziune laterală cu o altă mașină, condusă de către o tânără în vârstă de 33 de ani, localnică, care a efectuat un viraj la stânga, pentru a intra pe podețul unui imobil. Șoferița în vârstă de 33 de ani și o minoră în vârstă de 6 ani care se afla în mașina acesteia au fost transportate la spital, însă medicii de gardă de la Unitatea de Primire a Urgențelor au stabilit în urma investigațiilor că au suferit leziuni ușoare.

Recomandări

Autoturism cu țigări de contrabandă, oprit la Milișăuți după o acțiune nocturnă a polițiștilor de frontieră

O femeie însărcinată și socrul ei, de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir
O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

Un accident produs în Burdujeni Sat a distrus o familie de tineri căsătoriți: „Tu ai fost universul meu, prima mea iubire și tatăl copiilor mei”

Un accident violent produs pe 24 februarie, pe o stradă din Burdujeni Sat, s-a terminat cu o tragedie
Un accident violent produs pe 24 februarie, pe o stradă din Burdujeni Sat, s-a terminat cu o tragedie