O șoferiță care a tras de volan pentru a evita un crater din carosabil și-a scăpat volanul de sub control și a ajuns în șanțul de la marginea drumului, urmare a accidentului două femei, pasagere pe bancheta din spate a mașinii, ajungând la spital. Evenimentul rutier s-a petrecut joi după-amiază, în jurul orei 17.30, pe DJ 208 A, în comuna Ipotești.
Conform poliției, conducătoarea auto Loredana M., în vârstă de 19 ani, din municipiul Suceava, circula cu viteză neadaptată la condițiile de drum și, în momentul în care a ocolit o groapă printr-un viraj la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de mers, ieșind în afara părții carosabile și intrând frontal într-un șanț.
Pasagerele din spate, Mariana A., în vârstă de 31 de ani, domiciliată în Vulturești, și Lăcrămioara M., de 40 de ani, din Suceava, acuzau leziuni, fiind preluate de ambulanțe și transportate la Spitalul Județean Suceava. În cazul tinerei din Vulturești situația este mai delicată, aceasta fiind însărcinată în luna a noua. Ea a rămas internată în spital, fiind de așteptat să nască în orice moment.
Poliția precizează că șoferița purta centură de siguranță și, testată cu aparatul etilotest, a rezultat că nu era băută.