Două femei rănite, după ce mașina în care se aflau a fost acroșată de un autotren condus de un șofer bulgar



Mașina în care se aflau femeile a fost acroșată de un autotren condus de un șofer bulgar
Mașina în care se aflau femeile a fost acroșată de un autotren condus de un șofer bulgar

Duminică, la ora 10.40, în afara localității Grănicești, la intersecția E 85 cu DN 2H, în timp ce conducea un autoturism, o femeie de 59 de ani, din municipiul Suceava, a oprit pentru a acorda prioritate autovehiculelor care circulau pe drumul principal și pentru a putea vira la stânga. În acel moment mașina femeii a fost acroșată din spate de autotrenul condus de un cetățean bulgar de 58 de ani. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătoarei auto și a pasagerei din același autoturism, o femeie de 30 de ani, din municipiul Suceava.„Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, se precizează în comunicatul poliției.



Recomandări

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandantului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază
Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază

O femeie însărcinată și socrul ei, de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir
O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir