Urmări

Două femei au suferit atacuri de panică în timpul unui incendiu. Una dintre ele a ajuns la spital

Incendiul de la Costișa
Incendiul de la Costișa

Două femei, una în vârstă de 77 de ani, iar cealaltă de 51 de ani, au suferit atacuri de panică în timpul unui incendiu care a cuprins o gospodărie din satul Costișa.
Cele două femei au primit îngrijiri din partea pompierilor paramedici SMURD.
Femeia de 77 de ani a fost stabilizată și a refuzat transportul la spital. Pentru pacienta de 51 de ani, pe fondul unor afecțiuni cronice, a fost necesar transportul la o unitate spitalicească, pentru investigații suplimentare.
Flăcările au mistuit casa, o magazie și o șură, construcții corp comun, pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați. Din aceeași gospodărie s-a degradat un perete de la o altă casă de locuit.
Pentru stingerea incendiului au intervenit nu mai puțin de 8 mașini ale pompierilor militari, dar și de la Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Bilca, Frătăuții Noi și Frătăuții Vechi.
Pompierii spun că focul a plecat din cauze de natură electrică, iar prin intervenția hotărâtă au fost salvate construcțiile învecinate, cu bunurile aferente.

Incendiul de la Costișa
Incendiul de la Costișa
Incendiul de la Costișa
Incendiul de la Costișa
Incendiul de la Costișa
Incendiul de la Costișa

Recomandări

Închisoare cu suspendare în urma unui groaznic accident după ce un autoturism s-a oprit pe linie, în fața unui marfar

O familie cu mai mulți copii din satul Ciumârna și-a pierdut recent casa și toată agoniseala în urma unui incendiu

Un incendiu de la un burlan supraîncălzit a făcut pagube mari pe o proprietate cu două case și anexe, toate corp comun