Două femei au suferit atacuri de panică în timpul unui incendiu. Una dintre ele a ajuns la spital

Un incendiu a cuprins o gospodărie din satul Costișa

Două femei, una în vârstă de 77 de ani, iar cealaltă de 51 de ani, au suferit atacuri de panică în timpul unui incendiu care a cuprins o gospodărie din satul Costișa.
Cele două femei au primit îngrijiri din partea pompierilor paramedici SMURD.
Femeia de 77 de ani a fost stabilizată și a refuzat transportul la spital. Pentru pacienta de 51 de ani, pe fondul unor afecțiuni cronice, a fost necesar transportul la o unitate spitalicească, pentru investigații suplimentare.
Flăcările au mistuit casa, o magazie și o șură, construcții corp comun, pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați. Din aceeași gospodărie s-a degradat un perete de la o altă casă de locuit.
Pentru stingerea incendiului au intervenit nu mai puțin de 8 mașini ale pompierilor militari, dar și de la Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Bilca, Frătăuții Noi și Frătăuții Vechi.
Pompierii spun că focul a plecat din cauze de natură electrică, iar prin intervenția hotărâtă au fost salvate construcțiile învecinate, cu bunurile aferente.

Un incendiu a cuprins o gospodărie din satul Costișa
Un incendiu a cuprins o gospodărie din satul Costișa
Un incendiu a cuprins o gospodărie din satul Costișa
Un incendiu a cuprins o gospodărie din satul Costișa

Recomandări

Închisoare cu suspendare în urma unui groaznic accident după ce un autoturism s-a oprit pe linie, în fața unui marfar

O familie cu mai mulți copii din satul Ciumârna și-a pierdut recent casa și toată agoniseala în urma unui incendiu

Un incendiu de la un burlan supraîncălzit a făcut pagube mari pe o proprietate cu două case și anexe, toate corp comun