Biroul de Urgență al Asociației Județene de Fotbal s-a întrunit ieri și a hotărât ca după consumarea etapei a XV-a, ultima a turului, campionatul Diviziei D să continue cu primele două etape din retur. Rundele a XVI-a și a XVII-a se vor disputa în zilele de 19 și 26 noiembrie. „Sper ca vremea să nu se înrăutățească, astfel încât să putem juca anul acesta încă două etape. De obicei, în martie când se reia campionatul terenurile din județ sunt aproape impracticabile, așa că am decis să jucăm mai mult toamna, iar returul, în funcție de starea vremii, să-l începem cu o săptămână sau chiar două mai târziu”, a declarat președintele AJF Suceava, Aurel Daicu.
Iată programul complet al etapei a XIV-a, care se va disputa duminică 5 noiembrie cu începere de la ora 13:00:
Minerul Iacobeni – Avântul Todirești
Suhardul Ciocănești – Juventus II Fălticeni
Luceafărul Bucovina Suceava – Vivipet Bădeuți
Foresta Moldovița – CS Gura Humorului
CSM Rarăul Câmpulung Moldovenesc – Bucovina Rădăuți
Unirea Boroaia – Rapid CFR Suceava
Viitorul Liteni – Zimbrul Siret
Viitorul Arbore – Flacăra Roșie Udești





