Două eleve în vîrstă de 18 ani, accidentate de un pensionar, pe trecerea de pietoni



Două eleve în vîrstă de 18 ani au ajuns la spital după ce au fost lovite de un autoturism chiar în timp ce traversau strada pe trecerea de pietoni. Accidentul s-a petrecut miercuri dimineață, pe trecerea de pietoni din fața Grupului Școlar nr.2 Suceava, atunci cînd Maria I. și Ionela B., ambele eleve la instituția de învățămînt amintită, se îndreptau spre școală. În momentul în care se aflau pe trecerea de pietoni din fața școlii, elevele au fost lovite în plin de către un autoturism marca „VW Passat”, la volanul căruia se afla Gheorghe C., în vîrstă de 58 de ani, un pensionar din comuna Păltinoasa. Dacă Ionela B. a avut noroc, alegîndu-se doar cu răni ușoare, nu același lucru se poate spune despre colega acesteia, care a fost rănită grav, ajungînd cu răni serioase la Spitalul Județean din Suceava. Șoferul autoturismului care a comis accidentul este cercetat de polițiștii de la Biroul Poliției Rutiere Suceava, urmînd ca în funcție de numărul de îngrijiri medicale ale elevelor să se dispună în consecință.