Școala de vară

Două eleve de liceu din județ vor experimenta, pentru o săptămână, viața de student la Oxford



Oana Daniela Bezuhanici, Colegiul Național "Eudoxiu Hurmuzachi"
Oana Daniela Bezuhanici, Colegiul Național "Eudoxiu Hurmuzachi"

Două eleve de liceu din județ vor experimenta, la finele acestei luni, viața de student de la Oxford, tinerele fiind admise în cadrul Școlii de vară „Oxford for Romania Summer School”.
Oana Daniela Bezuhanici (Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți) și Denisa Ștefania Luca (Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava) au fost selectate în acest proiect alături de alți 22 de liceeni din țară.
Procesul de selecție nu a fost unul fără emoții, mai ales că numărul celor care au dorit să fie parte a acestei experiențe unice a fost unul foarte ridicat, respectiv 640.
Școala de vară de la Oxford se desfășoară în perioada 25 august – 2 septembrie, toate costurile fiind suportate de către organizatori și sponsori.
Este o oportunitate unică, pe care sucevencele Oana Daniela și Denisa Ștefania o așteaptă cu emoții și curiozitate.
Acestea vor avea prilejul de a asista la lecții dintr-o varietate de domenii, programul școlii de vară incluzând cursuri multidisciplinare, seminarii, ateliere și tutoriale “1 la 1” inspirate de modelul de predare folosit în mod tradițional la Oxford. În completarea cursurilor, programul școlii de vară va conține o selecție de activități recreative și de educație alternativă, menite să-i ajute pe cursanți să experimenteze stilul de viață cât mai autentic al unui student la Oxford: vizite la colegii și muzee, activități sportive și o excursie la Londra.
Prima experiență în afara granițelor
Atât Oana Daniela, cât și Denisa Ștefania au privit cu un strop de neîncredere șansa lor de a fi selectate într-un proiect atât de amplu și îndrăzneț, însă criteriile organizatorilor s-au mulat perfect pe profilul elevelor.
Denisa Ștefania Luca este din Salcea și este elevă în clasa a XI-a la „Spiru Haret”, clasa deștiințele naturii, intensiv engleză. Tânăra de 16 ani a completat formularul de înscriere la îndemnul profesoarei de limba franceză Aura Mihaela Mihoc.
„Inițial am fost cam sceptică, nu am depus foarte mult suflet. M-a surprins că erau foarte multe întrebări care se refereau la subiecte diverse, care nu țineau de sfera școlară. Câteva luni mai târziu am fost anunțată că am trecut la următorul pas, de susținere a interviului. Acesta a decurs bine, s-a punctat maturitatea emoțională, inteligența, dar și faptul că am apreciat extraordinar de mult șansa de a ieși din țară, e aproape un vis, mai ales că pentru mine e prima experiență în afara granițelor”, mărturisește tânăra.
Radiologia este unul dintre cursurile pe care Denisa Ștefania le așteaptă cu mare interes, mai ales că nu demult a cochetat cu ideea de a se pregăti pentru o carieră în acest domeniu.
Pasionată de poezie și cu un portofoliu propriu cu creații în limbile engleză, franceză și română, Denisa Ștefania este preocupată și de desen, pictură, dar și de domenii din ramura exactă.
„Chiar le-am spus și intervievatorilor că sunt într-o dilemă pentru că sunt atrasă atât de partea umană, mai sensibilă a lucrurilor, dar în același timp îmi plac biologia și chimia. Cred că au punctat acest aspect pentru că la școala de vară sunt anumite cursuri care te ajută pentru orientarea în carieră”, a arătat Denisa Ștefania.
Olimpică la franceză, la limba română, dar și cu rezultate notabile și în cadrul altor discipline, tânăra din Salcea mărturisește că le este recunoscătoare profesorilor săi pentru sprijinul constant.
Voluntariatul, cheia dezvoltării
De partea cealaltă, Oana Daniela Bezuhanici, elevă în clasa a XII-a la colegiul rădăuțean, la clasa de științe sociale, intensiv engleză, a aflat despre școala de vară de la Oxford de la mama sa, activitățile de voluntariat, implicarea în comunitate și dorința de a iniția proiecte de impact, pe termen lung, fiind atuuri apreciate de organizatori.
„M-am documentat despre acest program și mi-a plăcut foarte mult ideea, însă nu credeam neapărat în șansele mele. Interviul l-am susținut telefonic, a durat în jur de 15 minute. Cred că m-a ajutat foarte mult experiența activităților de voluntariat, ei au apreciat asta. Am descoperit voluntariatul încă de la începutul liceului și simt că m-a ajutat să ies din carapacea mea, să interacționez cu oameni, m-a transformat. Aștept cu nerăbdare această experiență, aștept să-mi întâlnesc colegii”, a transmis adolescenta.
Deși pasionată de disciplinele umaniste, Oana Daniela vrea să participe la Oxford la cursuri noi, din domenii mai puțin abordate de ea până în prezent.
Cât despre activitățile de voluntariat, dincolo de obligația civică și satisfacția personală, Oana Daniela își dorește să se implice activ în problemele comunității, să inițieze proiecte solide și eficiente, să promoveze voluntariatul.
Și-ar dori ca sistemul de învățământ din România, școlile și liceele, să fie mai deschis în ceea ce privește activitatea de voluntariat, să dezvolte parteneriate cu ONG-uri, să se apropie mai mult de comunitate.
Referitor la parcursul său școlar, eleva vrea să își continue studiile laUniversitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, unde recent a participat la un program menit să-i familiarizeze pe elevi cu mediul academic și să-i ajute să aleagă în cunoștință de cauză facultatea pe care o vor urma.
„Vreau să studiez limbi străine, să merg înspre Facultatea de Litere, însă cu prilejul Junior Summer University am descoperit programul de studii europene, care oferă multe oportunități de a studia în afară. Îmi doresc foarte mult să studiez și în străinătate. Cred că experiența de la Oxford mă va ajuta și în acest sens, pentru a lua cea mai bună decizie”, a mai arătat rădăuțeanca. Nu în ultimul rând, tânăra i-a mulțumit dirigintei sale, Raluca Nanu, pentru scrisoarea de recomandare, pas obligatoriu în admiterea la școala de vară de la Oxford.


Denisa Ștefania Luca, Colegiul Național de Informatică “Spiru Haret"
Denisa Ștefania Luca, Colegiul Național de Informatică “Spiru Haret"
Oana Daniela Bezuhanici, Colegiul Național "Eudoxiu Hurmuzachi"
Oana Daniela Bezuhanici, Colegiul Național "Eudoxiu Hurmuzachi"


Recomandări

Gabriela și Ion Drăghici, artiști plastici cu un stil și o abordare artistică distinctă, au expus pentru a doua oră la Suceava

Gabriela și Ion Drăghici, artiști plastici cu un stil și o abordare artistică distinctă, au expus pentru a doua oră la Suceava
Gabriela și Ion Drăghici, artiști plastici cu un stil și o abordare artistică distinctă, au expus pentru a doua oră la Suceava

Prof. Isabel Vintilă face parte din grupul de lucru care pregătește noile programe școlare la Limba și literatura română pentru liceu

Prof. Isabel Vintilă face parte din grupul de lucru care pregătește noile programe școlare la Limba și literatura română pentru liceu
Prof. Isabel Vintilă face parte din grupul de lucru care pregătește noile programe școlare la Limba și literatura română pentru liceu