Două eleve de la Colegiul „Petru Rareș”, finaliste în concursul „LicArt”, secțiunea Poezie

Printre cei zece finaliști ai celui mai mare concurs de arte pentru liceeni din România – „LicArt” – la secțiunea Poezie, se numără două eleve ale Colegiului Național „Petru Rareș” Suceava, respectiv Antonia Mihăilescu și Teodora Vlădianu.
Concursul s-a desfășurat pe o perioadă de 12 săptămâni, fiind 912 liceeni înscriși din toată țara, cu 2.454 de texte, iar Marele Juriu, format din poeții Florin Iaru, Răzvan Țupa, Marius Chivu și criticul literar Paul Cernat, a decis finaliștii ediției a 17-a a Festivalului Național de Arte pentru Liceeni. Festivalul Național de Arte „LicArt” se va desfășura în perioada 30 martie – 6 aprilie 2018, la Mogoșoaia, județul Ilfov.
Redăm în cele ce urmează cele două poezii care și-au adjudecat un loc în finala concursului.
Anuar, de Antonia Mihăilescu
lăsă acum albumul de final de an aruncă-l pe jos lângă scaunul plin de haine și sfori rupte nu auzi soneria stridentă. sub geam petarde uitate de copilul vecinului sparg asfaltul maică-sa îl mătură în altă parte a orașului unde doi bunici cumpără portocale din kaufland pentru nepot. stau la coadă în spatele tipei blonde cu tocuri de 15 a întârziat deja la coafor boschetarul de afară i-a cerut o pâine mâine e crăciunul îi aduce aminte de frate-su pierdut prin italia. acum zece ani își împărțeau turte cu zahăr acum el desparte portofelele de proprietari ea urcă lângă șoferul bărbierit el mușcă flămând din pâinea uscată cântă cântecul bunicii învinse de ani. mașina stropește rochița nouă a marei trece cu o dâră de benzină aruncă pâinea o ajută să strângă de pe jos cadourile pentru mama pijamaua nu s-a murdărit mara zâmbește fericită la
etajul doi fac bradul
aud cum se ceartă cine pune steaua în vârf
întinzi mâinele pe pereți
simți cum linia de sosire se topește în mâinile calde
jocurile de lumini de la geam
dansează haotic pe râsul tău
It is so cold, de Teodora Vlădian
Iar stelele de iarnă se întrevăd
în genele ei
în palmele & degetele ei
ca într-un ianuarie uitat de timp
când șoaptele nu mai înseamnă decât
bătaie/agonie
cum bucla de timp din care intri ieși
are ușa stricată așa e și ea
o încuietoare sus una jos un lanț din
aramă să țină nodul din gât
să nu se dezlege.
să formeze o fundă din tot ce ar fi spus
dacă ar fi fost ea
ține un deget ridicat spre lună până
amorțește & scoate mănușile din buzunar
la prima ocazie îl taie cu
privirea.
cu aceeași privire pe care tu o sorbi
ai vrea să nu mai fie. să dispară în ceața
din jurul minții să o ai fără să o mai cunoști. la fel
și pe ea
ochii sunt religia ta declarată
fără voie la naștere & ești ateu acum
încheieturile ei sunt atât de –
îți rupi genunchii să apuci să le mângâi
până și cu genele
(but they are so damn cold)
fulgii sunt în genele tale o pietrifici pe ea
pentru că tot ce iubești e menit să fie răsfirat
// în aer precum puful unei păpădii la suflul
domol al unui vânt cald de mai //