Sub îndrumarea scriitorului Liviu Papadima, 24 de elevi din toată țară, cu vârste cuprinse între 9 și 16 ani, și-au propus să aducă un suflu nou cărților pentru copii, lansându-le acestora o provocare prin „colecționarea” în 140 de pagini a unei suite de texte și ilustrații într-un volum viu și cuceritor, ce nu se lasă uitat pe unul din rafturile bibliotecii.
Este vorba despre cea de-a doua ediție a antologiei „Care-i faza cu cititul?”, secțiunea juniori, proiect al editurii Arthur, la care două eleve ale Colegiului Național „Petru Rareș” Suceava și-au adus contribuția.
Ioana Robciuc, elevă în clasa a VI-a, și Iasmina Răceanu, elevă în clasa a IX-a, se numără printre cei 24 de elevi selectați pentru a realiza volumul care, cu siguranță, va bucura copilăria multora.
Cele 20 de texte și desenele celor cinci ilustratori din antologie au fost selectate în urma unui concurs la care au participat câteva sute de tineri creatori.
Ilustrația copertei antologiei îi aparține Iasminei Răceanu
În cadrul volumului lansat la finele lunii noiembrie, la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus, în București, Iasmina Răceanu a apărut în dublu rol, cel de ilustrator, dar și cel de povestitor.
Totodată, desenul de pe coperta antologiei îi aparține tot Iasminei. Iasmina și-a închipuit lectura ca un mod de a naviga pe o mare de idei sau, după cum se menționează în prefața antologiei, unele cărți servesc drept iaz, lac, mare sau ocean, în care te arunci și înoți sau plutești sau te scufunzi, însă dacă e bună, respiri cu sufletul la gură. Acesta a fost și punctul de plecare al ilustrației ce constituie coperta volumului.
În „Care-i faza cu cititul?” apar zece ilustrații ale Iasminei, realizate pe baza câtorva texte ce aparțin celorlalți mici scriitori.
Totodată, textul „Poftim înăuntru” din cadrul volumului îi aparține tot ei. „M-am gândit că citind încep să am o piele a cuvintelor, că pot purta această haină deasupra. De asemenea, mi-am imaginat lectura, textele, ca o pădure, iar citind, cuvintele îmi creionează o potecă”, a povestit Iasmina.
Iasmina a contribuit și la ediția de anul trecut a antologiei, în calitate de ilustrator. De
menționat că volumul din 2012 a fost distins cu premiul „Cea mai bună carte pentru tineret”.
Desenele Iasminei vor ajunge pe manualele de Limba Română
Ilustrațiile Iasminei vor ajunge pe băncile a sute, poate chiar mii de elevi de gimnaziu.
Florentina Sâmihăian, autoarea unor manuale pentru clasele V-VIII, de Limba și literatura română, i-a propus Iasminei ca unele din desenele realizate de ea să fie alese pentru coperțile manualelor pe care le va realiza, patru ilustrații aparținând Iasminei fiind alese de Florentina Sâmihăian în acest sens.
Ioana Robciuc: „Pentru mine, pictura este ca un portal colorat și vesel”
De partea cealaltă, opt ilustrații ale Ioanei Robciuc au apărut în antologia „Care-i faza cu cititul?”. Vreme de două săptămâni, 6-7 ore zilnic, a lucrat cu sârg și conștiinciozitate, iar rezultatele pot fi apreciate de cititorii volumului.
Despre ea, Ioana mărturisește: „Am crescut printre caiete de desen, pensule, acuarele și pânze care m-au ajutat să creez policromii de vise. Pentru mine, pictura este ca un portal colorat și vesel care mă ghidează în pensulații spre un alt univers plin de ficțiune, de gânduri și de vise minunate”.
La lansarea cărții de la Târgul Gaudeamus a participat împreună cu Iasmina, iar experiența de la București a determinat-o pe Ioana să se gândească serios în ceea ce privește alegerea unei cariere în această direcție – cea a creației, a artei, a frumosului.
„La lansare au fost doar ecouri pozitive. A fost un moment foarte emoționant și, mai mult de atât, ne-a onorat faptul că ni s-au solicitat autografe”, spune Ioana Robciuc.
Micii artiști
Două eleve ale Colegiului „Petru Rareș”, autori și ilustratori în cadrul unei antologii pentru copii
