Două autoturisme marca “Dacia” s-au ciocnit foarte puternic, unul dintre ele alegîndu-se cu partea din față făcută „praf”. Tamponarea a avut loc aseară, în jurul orelor 18.00, la intersecția străzii Ana Ipătescu cu strada Petru Rareș, din municipiul Suceava (în apropierea Bisericii Domnițelor). În incident au fost implicate două „Dacii”, una cu numărul de înmatriculare SV 06 MCW, la volanul căreia se afla Gheorghe S., în vîrstă de 55 de ani, din Suceava. A doua mașină avea numărul de înmatriculare VS 28 BMO și era condusă de către Alin F., de 30 de ani, din municipiul Vaslui. Dacă primul autoturism nu a ieșit prea „șifonat” din tamponare, nu același lucru se poate spune și despre mașina cu număr de Vaslui, cea la care partea din față a fost puternic avariată. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, însă traficul a fost oprit preț de aproximativ 10 minute, pînă cînd mașinile au degajat strada. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că ar fi vorba despre o neacordare de prioritate, urmînd a fi luate măsurile care se impun.