Două comune sucevene, Poiana Stampei și Ciocănești, și-au depus candidatura și au intrat în finala pentru titlul de „Satul cultural al României” pe 2014. Sucevenii se vor „bate” pentru marele titlu cu alte trei comune din țară: Cumpăna (județul Constanța),
Izvoarele (județul Prahova) și Bezdead (județul Dâmbovița).
Evenimentul este organizat de Asociația Cele mai Frumoase Sate din România (AFSR), sub înaltul patronaj al Ambasadei Franței în România, program derulat cu sprijinul Autorității Naționale pentru Turism.
Printre obiectivele programului cultural și turistic „Satul cultural al României” 2014 sunt promovarea culturii și artei populare românești și europene, promovarea artei gastronomice, a produselor tradiționale din România, promovarea turismului rural, a agroturismului și a ecoturismului, promovarea patrimoniului uman viu, a oamenilor locului și a poveștile lor din România și Europa.
Promovare prin cultură
Primarul comunei Ciocănești, Radu Ciocan, ne-a spus că în proiectul cultural pe care l-a prezentat, pentru a putea să se înscrie în această competiție, sunt cuprinse 12 evenimente culturale organizate în comună. „Una dintre condițiile de participare era aceea ca în comună să fie organizate cel puțin zece evenimente culturale de amploare. Pentru noi nu a fost greu, mai ales că avem câteva mari evenimente cunoscute la nivel național: Festivalul Național al Păstrăvului, Festivalul Național al Ouălor Încondeiate, Festivalul de Datini și Obiceiuri din Străbuni etc. Dacă vom câștiga titlul de «Satul cultural al României», vom putea organiza în comună și alte evenimente culturale de amploare, cu sprijinul Asociației Cele mai Frumoase Sate din România, dar și al Autorității Naționale pentru Turism”, ne-a spus primarul Ciocan.
Edilul comunei Poiana Stampei, Viluț Mezdrea, a declarat că „la Poiana Stampei s-au purtat și se mai păstrează printre cele mai frumoase costume populare din Bucovina. Tradițiile și obiceiurile de iarnă, de Paște sau alte sărbători sunt deosebite și uitarea lor ar fi echivalentă cu pierderea unei comori. Anul trecut, am primit sprijin logistic, dar nu numai, din partea Ministerului Turismului, în organizarea evenimentului «Întâlnire cu fiii satului». Este o adevărată bucurie să vezi cum, pentru o zi, se întorc în comuna natală sute de fii ai satului din țară și din străinătate, stau la taifas, deapănă amintiri, iar la întoarcerea în locurile de unde au venit promovează imaginea comunei, felul cum se dezvoltă aceasta, de la un an la altul”.
Comuna câștigătoare, ajutată să dezvolte proiecte culturale
Evaluarea comunelor candidate va avea loc joi, 13 februarie, între orele 9:00-11.30, la sediul Ambasadei Franței în România. Nicolae Marghiol, președinte executiv al Asociația Cele mai Frumoase Sate din România, inițiatorul programului Satul cultural al României, a spus că programul evaluării va consta în reuniunea comisiei, prezentarea candidaturilor, desemnarea „Satului Cultural al României 2014” și, la final, premierea candidaturilor.
La eveniment va fi prezent și ambasadorul Franței în România, Philipe Gustin, dar și invitați ai AFSR. Nu vor lipsi nici primarii comunelor care au intrat în finală. Comuna care va avea cel mai mare număr de puncte este declarată câștigătoare, respectiv va primi titlul de „Satul Cultural al României 2014” și va avea tot sprijinul în derularea completă a programului de evenimente culturale propus pentru acest an. Comunele de pe locurile 2-5 vor organiza fiecare câte un eveniment, în cadrul programului cultural.
Comune de top
Anul trecut, două localități bucovinene, Cârlibaba și Ciocănești, au apărut în Topul 10 al celor mai frumoase sate din România, top realizat de Carpatair Magazine, împreună cu Asociația Cele mai Frumoase Sate din România. Într-un alt top realizat de Asociația Cele mai Frumoase Sate din România, în primele zece obiective turistice din țară apar și trei atracții din Bucovina, Mocănița Huțulca de la Moldovița, Muzeul Oului din localitatea Vama și Rezervația Naturală „Tinovul Mare”, din localitatea Poiana Stampei.