Supraveghere

Două comandamente lunare pentru urmărirea lucrărilor la noul spital din Fălticeni



Cătălin Coman: „Am luat această decizie deoarece am constatat că sunt anumite probleme care trenează desfășurarea investiției”
Cătălin Coman: „Am luat această decizie deoarece am constatat că sunt anumite probleme care trenează desfășurarea investiției”

Începând din această lună, urmărirea derulării lucrărilor pe șantierul noului spital municipal din Fălticeni va fi făcută în cadrul comandamentelor ce vor fi organizate la interval de două săptămâni.
Un prim comandament a avut loc marți, 3 iulie, la sediul Primăriei municipiului Fălticeni. La întâlnire au participat primarul Gheorghe Cătălin Coman, viceprimarul Gheorghe Aldea, conducerea Spitalului Municipal Fălticeni, reprezentanții firmelor de construcție care derulează contractul de lucrări, proiectantul, dirigintele de șantier.
Au fost discutate problemele tehnice apărute în derularea contractului de lucrări și soluțiile pentru depășirea acestor probleme, respectiv pentru adaptarea proiectului la cerințele actuale de acreditare a unităților medicale din România. Împreună cu firmele de construcție au fost stabilite măsuri pentru urgentarea lucrărilor.
„Am luat această decizie deoarece am constatat că sunt anumite probleme care trenează desfășurarea investiției. Există o neconcordanță între proiectare și construcția efectivă. În urma schimbării legislației în domeniul sănătății proiectul trebuie să sufere anumite modificări. Nu e vorba de un alt proiect, ci doar de corelarea celui existent cu cerințele legale”, a declarat Cătălin Coman.
Până la această dată, din punct de vedere financiar, au fost efectuate și decontate lucrări în proporție de 25% din fondurile alocate de Ministerul Sănătății pentru anul 2012, ceea ce reprezintă aproximativ 10% din valoarea totală a investiției de la Fălticeni.