Două cazuri concrete de meciuri cu cântec

Duminică am fost cu niște prieteni la meciul de fotbal de primă ligă dintre echipele fanion ale vecinilor noștri din Iași și Botoșani. Știu ce gândiți despre mine, oarecum pe bună dreptate: că mă prostesc pe măsură ce îmbătrânesc. Dar am vrut să le demonstrez unor prieteni sceptici veniți din Belgia că nu vorbesc în vânt. Fiindcă le-am spus, înainte de fluierul de start, că o să câștige Botoșaniul. La fel cum, cu o săptămână înainte, le zisesem că Iașiul n-o să piardă în deplasare, cu echipa Steaua.
Am avut dreptate, în ambele cazuri. Prietenii mei mă priveau cu evlavie, ca pe un ghicitor care-și ratează cu seninătate talentul. Dar eu, modest cum mă cunoașteți, le-am replicat cu simplitate că am intuit deznodămintele, doar pentru că viața este bazată pe raționament și calcul matematic.
Ambele meciuri, în opinia mea, au avut la pornire niște premise certe. Premise de care se știe în sectoarele românești de vârf, fără să intervină vreun factor legal să le anuleze. Pentru că la mijloc sunt bani în cantități uriașe. Care pot fi câștigați ușor, prin mecanismul pariurilor. Bani care apoi ajung la șmecherii societății românești.
Steaua nu murea dacă pierdea două puncte în fața ieșenilor cu care întreține o frumoasă prietenie, parafată la transferul atacantului Golubovici. Și-apoi, la Iași s-a oploșit Prunea, un jucător de table care știe foarte multe despre cum se învârt babaroazele unui meci de fotbal.
Cu echipa din Botoșani a fost alt scenariu. Probabil că în retur Iașiul va câștiga în deplasare, ceea ce va însemna o altă lovitură la pariuri.
Așa că, acei care cunosc rezultatul pariază pe rezultat exact, la pauză și la final. Ceilalți, dau din buze. Singurii fraieri de la un astfel de „spectacol” sunt spectatorii. Cei care, la finele meciului de pe Steaua, oftau ori fluierau a pagubă. Și ceilalți care, după fluierul final al arbitrului de pe stadionul din Iași, urlau ca niște imbecili ce sunt:
– De-mi-si-a! De-mi-si-a!