Nenorocire la Frătăuți

Două case distruse într-un incendiu devastator: doi băieți de 8 și 13 ani și părinții lor au rămas doar cu hainele de pe ei

Ce a rămas din casa familiei cu doi copii
Ce a rămas din casa familiei cu doi copii

Două case din Frătăuții Vechi au fost distruse în mare parte de un incendiu izbucnit la finele săptămânii trecute, în noaptea de vineri spre sâmbătă, puțin după miezul nopții. Pompieri militari de la Rădăuți și Siret, alături de pompieri din cadrul serviciilor voluntare pentru situații de urgență din patru comune, au intervenit la locul incendiului cu zece autospeciale cu apă. Focul puternic a putut fi lichidat abia sâmbătă dimineață, în jurul orei 5.00.
La prima gospodărie au fost distruse prin ardere casa, bucătăria, centrala și baia casei, magazia și garajul cu bunuri aflate în interior, respectiv mobilier, electrocasnice, scule electrice și utilaje de tâmplărie. Practic, aproape tot ce au avut doi tineri, soți și soție.
Membrii familiei Cojocariu, care au doi băieți, unul în vârstă de 8 ani și unul de 13 ani, au rămas doar cu hainele de pe ei.
”Puneți-vă în locul lor pentru câteva secunde, tot cu ce a rămas după această tragedie să fie îmbrăcămintea pe care o purtai. Suntem oameni, să fim buni la suflet… și vă rog… cine poate să ofere pentru ei… orice ajutor este bine-venit, fie că vorbim despre alimente, haine, rechizite sau orice altceva”, se arată într-un mesaj umanitar lansat pe Facebook.
Focul s-a extins și la gospodăria vecină, proprietatea Ilenei Lavric, unde au fost distruse depozitul de furaje, magazia pentru lemne, podul și acoperișul casei de locuit, cât și mobilierul dintr-o cameră. Totodată, prin intervenția masivă cu apă, s-a degradat tavanul casei pe toată suprafața. Și această femeie a rămas tot aproape fără nimic.
Cei care vor să ajute sunt rugați să îi contacteze pe soții Valerica Cojocariu: 0747 655 685și Ionuț Cojocariu: 0739 231 156 ori pe Ileana Lavric, telefon 0740 436 465.
Incendiul s-a produs prin efect termic al curentului electric, rezultă din cercetările pompierilor

Cei care vor să ajute
Cei care vor să ajute
Ce a rămas din casa familiei cu doi copii
Ce a rămas din casa familiei cu doi copii

Recomandări

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate