Pagube de aproximativ 350.000 de lei (trei miliarde și jumătate de lei vechi), acesta este bilanțul unui devastator incendiu care a înghițit două gospodării din orașul Frasin. În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 00:55, incendiul a izbucnit la gospodăria lui Vasile B., în vârstă de 39 de ani, flăcările cuprinzând atât casa, cât și grajdul și anexele gospodărești. Nu mai puțin de două autospeciale ale pompierilor din Gura Humorului, una a serviciului voluntar pentru situații de urgență din localitate și o motopompă de la Păltinoasa, au fost trimise la fața locului pentru stingerea flăcărilor. În ciuda eforturilor pompierilor, incendiul s-a extins și la o locuință învecinată (proprietar Marin B., în vârstă de 47 de ani), flăcările făcând prăpăd și în gospodăria acestuia (au ars grajdul, șura și o magazie din lemn). „Nu au fost victime omenești, iar valoarea prejudiciului este de 300.000 de lei, respectiv 50.000 de lei”, se precizează într-un comunicat al Poliției. Deși nu se s-a putut stabili încă cauza incendiului, din câte se pare acesta a izbucnit din cauza unui scurtcircuit la instalația electrică a grajdului lui Vasile B.





