Două case, afectate de un incendiu favorizat de vântul puternic

Incendiu puternic, favorizat de vânt, la Straja

Pompierii militari suceveni au anunțat că au intervenit, duminică, la un puternic incendiu izbucnit în comuna Straja, care s-a extins la două gospodării.
Din cauza vântului puternic și a faptului că a fost vorba de construcții majoritare de lemne, flăcările s-au extins în timp scurt și au provocat pagube mari.
Pompierii militari și civili au reușit să localizeze incendiul după mobilizarea la fața locului a nu mai puțin de 7 autospeciale cu apă.
”Flăcările au afectat două case de locuit și două anexe gospodărești. Incendiul este localizat și se lucrează pentru lichidare”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava duminică după-amiază, în jurul orei 16.00.

Recomandări

11 pacienți ai Spitalului Rădăuți au fost evacuați în urma unui incendiu izbucnit noaptea trecută în secția de pneumologie

Casa în care stau 11 copii, salvată din incendiul care a distrus anexa în care erau 15 biciclete, un tractor de cosit iarba și un ATV