Două călugărițe de la două mănăstiri din județul Suceava, ctitorite de Ștefan cel Mare, sunt studente la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași, datorită sprijinului acordat de doctorii Gabriela și Mihai Crețeanu.
Cei doi medici suceveni au aflat că maicile doresc să le urmeze în profesie și s-au oferit să le asigure câte o bursă de 100 de euro lunar pe toată durata studiilor.
Una dintre călugărițe are 32 de ani și este în anul doi, cealaltă are 27 de ani și a început studiile în acest an universitar, în octombrie 2007. Amândouă au absolvit anterior școala post liceală sanitară.
Cardiologul Mihai Crețeanu spune că într-unul din pelerinajele sale pe la mănăstirile din județ maicile starețe de la două mănăstiri i-au spus despre dorința unor călugărițe de a urma Medicina.
“Le cunoșteam pentru că în perioada în care urmau școala sanitară au făcut practică la Cardiologie, iar una dintre ele chiar a lucrat ca asistentă medicală la căminul de bătrâni de pe lângă Mănăstirea Sfântul Ioan. Am fost încântat că, printre cei care se ocupă de tămăduirea sufletelor, sunt unii care vor să se ocupe și de vindecarea trupurilor. Împreună cu soția am decis că prin cabinetul pe care îl avem le putem susține în facultate”, a afirmat dr. Mihai Crețeanu.
Suma pe care cei doi medici o asigură maicilor acoperă costul cazării în Iași, pe toată durata studiilor universitare, dar dacă ele vor dori să se înscrie și la rezidențiat, dr. Crețeanu spune că va prelungi durata sprijinului financiar atâta timp cât va fi necesar.
În cazul în care nu doresc să se specializeze, sponsorii lor le așteaptă să se întoarcă la mănăstiri și să aibă grijă de maici ca medici de familie.